Peste 100 de persoane participă miercuri, la Pitești, la un miting de protest față de situația din sistemul sanitar în contextul în care, în ultimele zile, trei copii din Argeș au murit, iar alții sunt internați la un spital din București.
Protestatarii, care s-au strâns în Piața "Vasile Milea" de lângă Palatul Administrativ din Pitești, poartă pancarte prin care cer îmbunătățirea condițiilor din spitalele argeșene și își exprimă solidaritatea cu familiile copiilor care au murit.
Protestul a fost organizat prin intermediul unei rețele de socializare și a fost autorizat de administrația locală.
Șapte copii cu sindrom hemolitic-uremic sunt în continuare internați la Spitalul "Marie Curie", trei dintre aceștia în stare gravă pe secția de Terapie Intensivă, iar patru la Nefrologie, prezentând o stare bună, a declarat miercuri pentru
Agerpres purtătorul de cuvânt al unității medicale, Denis Stănescu.
La aceeași unitate medicală din București au murit, în ultimele două săptămâni, alți trei copii din Argeș care prezentau simptome asemănătoare.
Corpul de control al premierului a inițiat, marți, ''o acțiune de documentare (verificare)'' cu privire la modul în care este asigurat tratamentul medical și la modalitatea în care sunt investigate cauzele îmbolnăvirilor bebelușilor din județul Argeș.
''Acțiunea vizează respectarea procedurilor în unitățile medicale din Argeș și din București, promptitudinea asistenței acordate și modalitatea în care este realizată investigația epidemiologică. În subsidiar, vor fi avute în vedere și posibilele infecții nosocomiale în cadrul unităților medicale din județul Argeș în care au fost internați inițial bebelușii'', se arată într-un comunicat al Executivului transmis AGERPRES.