Douăzeci de femei, acoperite de o vopsea roşie care imita sângele, au manifestat vineri în faţa birourilor YouTube de la Londra, acuzând platforma că a contribuit la încurajarea atacurilor cu arme albe prin faptul că găzduieşte înregistrări video cu caracter violent, transmite AFP.
„Suntem aici pentru a arăta YouTube că are sânge pe mâini”, a declarat Elaine Donnellon, co-fondatoare a mişcării Operation Shutdown, care a fost lansată în urmă cu două săptămâni şi reuneşte femei şi bărbaţi îndoliaţi de multiplicarea atacurilor cu cuţite.
Concret, sunt vizate de înregistrările publicate de YouTube şi realizate pe muzică „drill”, un curent al hip-hop-ului extrem de popular printre tinerii din Londra, însă criticat pentru textele violente şi imaginile războinice.
Prin aceste înregistrări video, „YouTube favorizează promovarea şi glorificarea armelor ilegale precum pistoale, cuţite, macete şi permite difuzarea de ameninţări cu utilizarea lor pentru a mutila, a tortura sau a ucide”, a denunţat Operation Shutdown.