Antena 3 CNN Actualitate Protest inedit în faţa Ministerului Mediului! Autorităţile, puse la zid pentru că taie pe bandă rulantă ''aurul verde'' al ţării

Protest inedit în faţa Ministerului Mediului! Autorităţile, puse la zid pentru că taie pe bandă rulantă ''aurul verde'' al ţării

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 23:30 28 Iul 2020 Modificat la 23:30 28 Iul 2020

Pentru circa 80% din pădurile virgine există studii elaborate şi cu toate acestea, nu au fost incluse în catalogul naţional, susţin cei de la Agent Green, acestea fiind zilnic supuse tăierilor.

Mai mult, aceştia reproşează autorităţilor că blochează în mod intenţionat protecţia pădurilor din România.

''Am adus împreună cu nouă voluntari Agent Green această pereche de ochelari uriaşă pentru a le oferi ajutor autorităţilor, să vadă mai bine studiile care au fost respinse, pierdute şi blocate, să se uite mai bine la aceste studii şi să vedem ce se întâmplă cu patrimoniul natural al României'', spune un reprezentant  al Asociaţiei Agent Green.

În urmă cu 21 de ani, strategia naţională pentru dezvoltare durabilă a României, a propus protejarea strictă a 400.000 de hectare de păduri virgine.

Astăzi sunt protejate puţin peste 30.000 de hectare, adică mai puţin de 8% din întreaga suprafaţă de 400.000 de hectare.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Mediului, Mihai Drăgan a stat de vorbă cu protestatarii şi a făcut câteva promisiuni.

Agent Green şi Fundaţia EuroNatur care au publicat recent catalogul pădurilor pierdute, acuză birocraţia care a avut ca efect, pierderea celei mai mari suprafeţe cu păduri virgine din România şi odată cu acestea, ultimele suprafeţe vaste intacte de sălbăticie din zona de climă temperată a Europei.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole