Antena 3 CNN Actualitate Protest în tăcere, la Arad, împotriva proiectului de grațiere. Ce mesaje au afișat arădenii pe pancarte

Protest în tăcere, la Arad, împotriva proiectului de grațiere. Ce mesaje au afișat arădenii pe pancarte

<1 minut de citit Publicat la 22:23 22 Ian 2017 Modificat la 22:23 22 Ian 2017

Circa 200 de arădeni au protestat în tăcere, duminică seara, împotriva proiectelor de ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificare a codurilor penale, scrie Agerpres.

Participanţii la protest s-au organizat pe reţelele de socializare, acţiunea nefiind autorizată de municipalitate. Aceasta a refuzat autorizarea pe considerentul că pe platoul din faţa Palatului administrativ al municipiului Arad este încă autorizat Târgul de Crăciun, chiar dacă gheretele au fost demontate deja.

Participanţii la protest au afişat pancarte cu mesaje precum: 'DNA să vină să vă ia'; 'Fără legi cu dedicaţie'; 'Democraţie, bun simţ, respect'; 'Vrem puşcării, nu amnistii'; 'Jos labele de pe Codul Penal'; 'În democraţie hoţii stau la puşcărie. Toţi!'.

Manifestanţii au afirmat că vor urmări în continuare intenţiile Guvernului, urmând să se organizeze din nou pentru a protesta dacă acesta va continua demersurile privind adoptarea proiectelor respective. Protestul s-a desfăşurat în tăcere, fără scandări, pentru a nu fi perturbată liniştea publică şi pentru evitarea eventualelor dispute cu forţele de ordine, care au supravegheat desfăşurarea evenimentelor.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole