Update 13:20 Sunt aproximativ 10 persoane în Piața Constituției, la protestul Dianei Șoșoacă, pentru care a fost dată aprobare de trei zile.
Un cap tractor și o mașină în loc de 200 de tractoare și 5.000 de oameni.
Update 11:00 Un singur tractor și patru oameni au ajuns în Piața Constituției la mitingul transportatorilor și fermierilor.
Deși aveau autorizație începând cu ora 9, protestatarii nu s-au grăbit să vină.
Protestul a fost avizat pentru 5.000 de oameni, 200 de vehicule grele, 100 capete tractor, 100 de TIR-uri.
Reporterii Antena 3 CNN au stat de vorba cu un apropiat al Dianei Șoșoacă, aceasta a spus că ceea ce ține de el a făcut, tocmai pentru a obține această autorizație de protest, doar că un singur om i-a trimis acea cerere de a se prezenta, mai exact un cap tractor care a adus și un tractor pe o platformă.
Protestul era aprobat să dureze începând cu ora 9 dimineața, până în jurul orelor 22-23.
Mai mulți fermieri s-au adunat, în schimb, la Afumați și susțin în fața jurnaliștilor că nu vor participa la protestul organizat de avocatul Dianei Șoșoacă.
În zonă s-au strâns mai multe utilaje, iar polițiștii și jandarmii fac filtre.
Update 09:00 Transportatorii și fermierii sfidează mitingul inițiat de oamenii senatoarei Diana Șoșoacă. Programul anunțat nu s-a respectat, iar protestatarii nu au ajuns la locul de întâlnire stabilit.
În acest moment, în Piața Constituției sunt prezente un autoturism cu doi protestatari și un TIR cu un tractor care se află pe platformă.
Foarte mulți fermieri și transportatori au spus că vor să ajungă în București, dar ținând cont că este un miting anunțat de Diana Șoșoacă, foarte puține persoane au ales să mai vină la protest.
Au fost create opțiuni pentru ca oamenii, împreună cu utilajele grele, să poată ajunge în fața Palatului Parlamentului. Au fost create mai multe culoare de către jandarmi și poliția rutieră.
Știre inițială
În Piața Constituției sunt așteptați, duminică dimineață, 5.000 de oameni, pe lângă alte 200 de utilaje.
Până la ora 8:20, în piață este un prezent un singur tractor.
Protestatarii ar fi trebuit să se strângă pe Șoseaua Alexandriei începând cu ora 6.00,iar la ora 7.00 să plece deja spre Piața Constituției.
Mai multe echipaje ale Poliței și dubițe ale Jandarmeriei patrulează zona pentru a-i ghida pe protestatari, în caz de nevoie.
Traseul și programul protestului fermierilor şi transportatorilor din Bucureşti
Detaliile privind traseul au fost stabilite și transmise publicului, iar evenimentul va începe cu adunarea mijloacelor auto între orele 6:00-6:30 pe Sos. Alexandriei, banda 1 de circulație, segmentul cuprins între Șoseaua de Centură și Sos. București Măgurele.
Între orele 6:30-7:00, vehiculele se vor deplasa până în Piața Constituției pe un traseu bine stabilit, respectând regulile de circulație, fără restricții de trafic.
Deplasarea și parcare vor fi coordonate sub supravegherea forțelor de ordine până la ocuparea spațiului destinat protestului în Piața Constituției.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că aprobarea protestului pentru trei zile este în concordanță cu principiul de a nu afecta traficul din București, evitând Piața Victoriei.
Controversele au apărut în jurul persoanelor implicate în solicitarea de protest. Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, a menționat că inițial, avocatul Bogdan Petre, presupus a fi avocatul Dianei Șoșoacă, a făcut cererea în nume personal pentru 50.000 de persoane, 100 de tractoare și 100 de capete tractor de tir în Piața Victoriei.
Cu toate acestea, în urma negocierilor, s-a redus numărul de protestatari și s-a schimbat locația pentru Piața Constituției. Nicușor Dan a respins anterior mai multe cereri de proteste, dar a aprobat-o pe aceasta, menționând că nu va afecta circulația rutieră.
Fermierii și transportatorii au protestat deja mai bine de o săptămână, iar primarul a explicat că solicitarea Federației Operatorilor Români de Transport pentru 15.000 de utilaje ar fi paralizat circulația în Capitală.
În ceea ce privește protestul din Piața Constituției, acesta a fost aprobat pentru 200 de utilaje și 5.000 de participanți, fără a afecta traficul rutier.
Cu toate acestea, au apărut controverse privind semnarea solicitării de către avocați ai partidului SOS România, condus de Diana Șoșoacă.
Primarul a subliniat că solicitarea îndeplinea condițiile legale, iar controversa privind semnarea de către avocați ai partidului este subliniată Mircea Bogdan Petre, care a declarat că a formulat cererea în nume personal și a cerut acceptul senatoarei.