Antena 3 CNN Economic Proprietara unor fabrici de zahăr anunță că produsul său "va ajunge pe mesele românilor la tarif plafonat"

Proprietara unor fabrici de zahăr anunță că produsul său "va ajunge pe mesele românilor la tarif plafonat"

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 15:18 29 Iun 2023 Modificat la 15:18 29 Iun 2023

"Plafonarea adausului comercial, pe o perioadă determinată, pentru 14 alimente de bază, printre care se numără și zahărul, pentru a limita creșterea accelerate a prețurilor la alimente de bază, este o măsură necesată și binevenită!", a scris, pe o rețea socială, Mihaela Neagu, co-proprietara fabricii de zahăr Luduș și proprietara fabricii de zahăr Bod.

"Să nu uităm că peste 34% dintre români erau expuşi, în anul 2022, riscului de sărăcie, iar prețurile erau din ce în ce mai puțin accesibile din cauza excesului de adaos comercial de la producător până la raft.

Susțin aceste măsuri ale Guvernului, iar Zahărul Bod va ajunge pe mesele românilor, la tarif plafonat, pentru a fi cât mai accesibil consumatorilor săi.

Să nu uităm că românii sunt cei mai săraci dintre europeni. Statisticile arată că 10% din populație trebuie să supraviețuiască lunar cu mai puțin de cinci euro pe zi. Suma e de șase ori mai mică decât cea pe care o câștigă, în medie, cei mai săraci europeni.

Citește și: Noua listă cu produsele care se ieftinesc! Guvernul a introdus noi alimente | Când se vor bucura românii de prețurile mai mici

Regional, sărăcia este inegal distribuită în România, iar prețurile mai mici înseamnă un sprijin real pentru cei mai mulți dintre românii care trăiesc la limita subzistenței.

În urmă cu doi ani, rata sărăciei a fost de peste 12 ori mai mare în regiunile Nord-Est ṣi de aproape 11 ori mai mare în Sud-Vest Oltenia ṣi Sud-Est, decât în regiunea București – Ilfov", a mai precizat Mihaela Neagu, potrivit cancan.ro.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole