Realizatorul TV Vladimir Soloviov - considerat la Moscova drept propagandistul favorit al președintelui Vladimir Putin - a avut o izbucnire de furie în direct.
El a folosit în mod repetat insulte precum "nemernici" și "naziști" la adresa decidenților politici de la Berlin, pe care i-a acuzat că "duc Germania într-o zonă a distrugerii directe".
De aceleași "aprecieri"din partea lui Soloviov s-au "bucurat" și liderii europeni, în general, acuzați de susținerea "regimului nazist" de la Kiev.
Momentul de furie din studio a fost difuzat de Antena 3 CNN.
Citește și: Radu Tudor: "Prin decizia de astăzi, Germania se scutură de acuzațiile privind jocurile necurate cu Rusia"
Propagandistul favorit al lui Putin: "Veți rămâne în istorie ca niște cretini care au dus Germania la distrugere"
"Cred că este timpul să transmitem un mesaj clar și răspicat, că noi considerăm Germania o parte a conflictului și că apariția tancurilor germane în Ucraina ne va face să considerăm, în cele din urmă, teritoriul german și bazele sale militare drept ținte legitime.
NATO vrea să lupte în acest mod viclean, pretinzând că nu se luptă. În visele voastre!
Iar Pistorius (ministrul german al Apărării, n.r.) va rămâne în istorie drept un cretin care a dus Germania într-o zonă a distrugerii directe.
Și (cancelarul) Scholz, la fel. Și (ministrul de Externe german) Baerbock la fel.
Poporul german va afla ce lideri neonaziști a crescut și adus la putere! Aceasta este părerea mea (...) Noi suntem agresorul? Voi ați hrănit regimul nazist ucrainean timp de 8 ani, nemernicilor (...) În ce pozați acum? Farisei europeni, nemernici naziști", a strigat Soloviov în timpul emisiei la televiziunea rusă.
Ambasadorul rus la Berlin: "Liniile roșii sunt de domeniul trecutului"
Mesajul propagandistic virulent și furia exprimată în studio sunt, evident, destinate îndoctrinării publicului rus, însă la nivel politic reacția Moscovei rămâne, în esență, aceeași.
Decizia guvernului german de a aproba livrările de tancuri Leopard 2 către Ucraina este extrem de periculoasă și duce războiul șa un nou nivel de confruntare, a declarat, miercuri, ambasadorul Rusiei în Germania, Serghei Neceaev, într-un comunicat citat de CNN.
"Această decizie extrem de periculoasă aduce conflictul la un nou nivel de confruntare și vine în contradicție cu declarațiile politicienilor germani cu privire la reticența (Berlinului) de a se implica într-un astfel de lucruri.
Din păcate, se întâmplă iar și iar.
Din nou, putem vedea că, la fel ca partenerii săi cei mai apropiați, Germania nu este interesată de o soluție diplomatică la criza ucraineană și optează pentru escaladarea permanentă și pomparea nelimitată de arme din ce în ce mai letale către regimul de la Kiev. 'Liniile roșii' sunt de domeniul trecutului", a spus ambasadorul rus.
Ambasadorul rus la Berlin: "Tancurile cu crucea germană vor ajunge, din nou, pe Frontul de est!"
Neceaev a adus apoi în discuție cel de-al Doilea Război Mondial, susținând că Germania "a uitat calea dificilă a reconcilierii postbelice" cu Rusia.
El a amintit că decizia Berlinului vine la împlinirea a 80 de ani de la încheierea asediului german asupra Leningradului.
"Decizia (de a trimite tancuri Ucrainei) distruge orice încredere reciprocă, provoacă daune ireparabile relațiilor ruso-germane, care sunt deja într-o stare jalnică, și pune la îndoială posibilitatea normalizării lor în viitorul apropiat (...)
Tancurile de luptă cu crucea germană vor fi trimise din nou pe 'frontul de Est', ceea ce va duce, inevitabil, la moartea, nu doar a soldaților ruși, ci și a populației civile", a spus ambasadorul rus.