Antena 3 CNN Actualitate Proiect-surpriză: Pensii mai mari, pentru românii cu masterat

Proiect-surpriză: Pensii mai mari, pentru românii cu masterat

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 15:31 16 Iul 2017 Modificat la 15:31 16 Iul 2017

Trei aleşi liberali vor ca studiile postuniversitare, de masterat şi doctorat să fie asimilate stagiului de cotizare, iar absolvenţii mai multor instituţii de învăţământ superior să beneficieze de asimilarea tuturor perioadelor de studii, potrivit unui proiect de lege depus la Senat, informează adevarul.ro.

De asemenea, şi persoanele care au urmat o şcoală militară sau de agenţi de poliţie, fie că sunt studenţi sau doctoranzi cu frecvenţă, precum şi dacă au urmat cursurile postuniversitare ale unei instituţii de învăţământ din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională pentru formarea cadrelor militare, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, ar urma să beneficieze de aceeaşi prevedere. 

Pe lângă senatorul Cătălin Dumitru Toma, iniţiativa mai e semnată de senatorul Marius Nicoară şi deputatul Daniel Gheorghe. 
 

Etichete: pensie
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole