Antena 3 CNN Actualitate Social Se reduce vârsta de pensionare! Femeile care au copii ar putea ieşi mai devreme la pensie

Se reduce vârsta de pensionare! Femeile care au copii ar putea ieşi mai devreme la pensie

Se propune reducerea vârstei de pensionare pentru femeile care au realizat stagiul minim de cotizare şi care au născut şi crescut un copil.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Dacă legea va trece, femeiile care îndeplinesc aceste condiţii s-ar putea retrage din activitate cu până la trei ani şi şase luni mai devreme, în funcţie de numărul de copii. 

Mai mulţi parlamentari liberali propun, într-un proiect depus în Parlament, reducerea vârstei standard de pensionare de la un an până la trei ani şi jumătate pentru femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani.

Potrivit proiectului, femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare astfel: pentru un copil - cu un an, pentru 2 copii - 1 an şi 6 luni, pentru 3 copii - 2 ani, pentru 4 copii - 2 ani şi 6 luni, pentru 5 copii - 3 ani, iar pentru 6 copii sau mai mulţi - 3 ani şi 6 luni.

Avantaje pentru mame. Proiect pentru reducerea vârstei de pensionare

În prezent, legea prevede că beneficiază de reducerea vârstei de pensionare mamele care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv.

Proiectul a fost depus la Senat. Acesta va intra în dezbaterea comsiilor din Senat, mai apoi în plenul Senatului şi după va merge la Camera Deputaţilor, care este cameră decizională.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile