Scopul proiectului, pus în practică de Asociația EduSoft, este atragerea spre studiul informaticii a copiilor și tinerilor, prin abordarea unor teme interesante, într-un mod interdisciplinar și mai puțin formal.
În plus, elevii care au învățat informatică în peste 20 de centre din Bacău, București, Galați, Iași, Timșoara, Brăila, Zalău, Târgoviște, Mangalia au avut ocazia să întâlnească cu tineri de succes din domeniul IT sau cu profesor cu activitate academică deosebită.
Profesorul Mihaela Lupu, colaboratoare în proiect, ne-a declarat că „informatica este unul dintre cele mai atrăgătoare domenii de pe piața forței de muncă, dar numărul de ore de informatică din școală este insuficient în contextul evoluției domeniului IT în toate domeniile de activitate.”
Deși cercul „Programare cu răbdare” a funcționat neîncetat, o anumită perioadă de timp elevii și profesorii au interacționat mai mult online, fiind organizate tabere și școli de vară la munte. Copiii care în 2018-2021 erau activi la cerc au ajuns, între timp, studenți. Cercul își va relua acum activitatea în format fizic, atât în Bacău, cât și în Timișoara, Iași și în alte orașe.
Atunci când au gândit acest proiect, organizatorii au plecat de la trei factori:
- informatica este unul dintre cele mai atrăgătoare domenii de pe piaţa forţei de muncă;
- numărul de ore de informatică din şcoală este insuficient în contextul evoluţiei domeniului IT;
- elevii sunt diferiţi şi pot fi atraşi de diferite domenii ale informaticii (algoritmică, grafică, proiecte complexe, crearea de jocuri, web-design).
"Consider că nu trebuie să împărţim elevii din clasele de liceu
Oricine poate învăța programare
Programare cu răbdare își reia activitățile începând cu decembrie 2022. Astfel, pe 3 decembrie are loc întâlnirea de bun venit la clubul Benefica din Bacău, iar apoi activitatea va continua pe 10 și pe 17 decembrie dimineața, la Colegiul Național „Ferdinand I” din Bacău.