Antena 3 CNN Actualitate Justiție Proiect OUG de graţiere: Se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani. Care sunt excepțiile

Proiect OUG de graţiere: Se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani. Care sunt excepțiile

2 minute de citit Publicat la 13:50 18 Ian 2017 Modificat la 13:50 18 Ian 2017

Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind graţierea unor pedepse, pus miercuri în dezbatere publică de Ministerul Justiţiei, prevede că se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani inclusiv, precum şi pedepsele cu amendă aplicate de instanţa de judecată, scrie Agerpres.

Articolul 1 al proiectului arată că se  graţiază  în  întregime  pedepsele  cu  închisoare  de   până  la   5  ani  inclusiv precum și pedepsele cu amendă aplicate de instanţa de judecată. De asemenea, prevederile alin. (1) se aplică indiferent de modalitatea de executare a pedepsei închisorii dispusă de instanţă.

Articolul 2 arată că se graţiază în parte :

a)cu 1/2 pedepsele cu închisoare aplicate persoanelor care au împlinit vârsta de 60 ani,  femeilor  însărcinate  (gravide)  sau persoanelor  care au  întreţinere  minori  cu vârsta de până la 5 ani;
b) cu 1/2 sau, după caz, cu restul de pedeapsă neexecutat din  pedepsele cu închisoare aplicate  persoanelor care, conform expertizei  medico legale  emisă  de instituţiile abilitate sunt diagnosticate cu boli incurabile în faze terminale;

Conform sursei citate, de graţiere nu beneficiază recidiviştii şi cei care au comis o serie de infracţiuni prevăzute de Codul penal sau de legi speciale, enumerate în proiect.

Între acestea se numără infracțiunile de omor, de vătămare corporală, loviri cauzatoare de moarte, violoare de domiciliu, corupție sexuală, incest, înșelăciune, lipsire de libertate, trafic de stupefiante și altele.

1. NOTA DE FUNDAMENTARE la Ordonanța de Urgență a Guvernului pentru grațierea unor pedepse

2. Ordonanță de urgență pentru grațierea unor pedepse

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului pentru graţierea unor pedepse nu se aplică persoanelor care săvârşesc "infracţiuni cu violenţă, împotriva siguranţei naţionale, infracţiuni de corupţie, împotriva persoanei, etc., în stare de recidivă", arată Ministerul Justiţiei.

"În privinţa graţierii, aceasta are ca efect doar asupra executării totale sau parţiale a unei pedepse aplicate de instanţele judecătoreşti, existând şi posibilitatea ca, în eventualitatea săvârşirii unor alte fapte penale, graţierea să poată fi revocată. În acelaşi timp, trebuie precizat că prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică persoanelor care săvârşesc infracţiuni cu violenţă, împotriva siguranţei naţionale, infracţiuni de corupţie, împotriva persoanei, etc., în stare de recidivă", se precizează în Nota de fundamentare a proiectului de OUG, postată miercuri pe site-ul MJ.

Proiectul de ordonanţă mai prevede că graţierea "nu se aplică celor care nu au început executarea pedepsei închisorii deoarece s-au sustras de la executarea acesteia, precum şi celor care au început executarea, dar ulterior s-au sustras".

Totodată, "persoanele graţiate care în decurs de trei ani săvârşesc cu intenţie o infracţiune vor executa pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracţiune şi pedeapsa sau restul de pedeapsă rămas neexecutat ca urmare a aplicării prezentei legi".

”România trebuie să dea o lege a graţierii”

Ministrul Justiției a declarat, miercuri, la finalul ședinței de Guvern, că România trebuie să dea o lege a graţierii de care ar putea beneficia aproximativ 2.500 de persoane. Florin Iordache a adăugat că în astfel de condiţii Guvernul poate veni cu un act normativ privind graţierea care să nu vizeze faptele penale grave.

"Ţinând cont de o politică penală coerentă, putem da o lege a graţierii care să nu vizeze faptele grave, faptele care vizează corupţia, spălarea de bani şi alte infracţiuni foarte grave, astfel încât, din estimările pe care le-a făcut Ministerul Justiţiei, în jur de 2.300 - 2.500 de persoane pot beneficia de această lege a graţierii. Repet, este în consultare publică, dar poziţia Ministerului Justiţiei este că, în acest moment, România trebuie să dea o lege a graţierii", a subliniat Iordache.

 

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole