Dacă primește undă verde, Ministerul Afacerilor Interne va decide care cetățean român trebuie să fie urmărit pe domeniul public, ba chiar filmat și înregistrat fără acordul său. Statul va avea nevoie doar de motive verosimile pentru a ne urmări pe ascuns.
Deşi nu a avut loc o dezbatere în Camera Deputaților acest proiect de lege a primit raport favorabil în comisii, însă va merge la Senat, acolo unde va fi dezbătut.
Mai exact, potrivit proiectului Poliţia de Frontieră este autorizată să fixeze ocazional, cu mijloace foto, audio-video sau prin alte mijloace tehnice din dotare, momente operative cu privire ale activității desfășurate în locuri publice din zona de competență, fără consimțământul persoanelor vizate, în cazul în care există motive verosimile. De asemenea, este introdusă aici și Jandarmeria. Baza de date conține următoarele evidențe informatizate, care cuprind imaginea, vocea, ocupația, profesia, locul de muncă, de asemenea, calitatea de suporter al unui club sportiv. Toate aceste lucruri se fac prin tot felul de colaborări între Inspectoratul General de Poliție, cu celelalte inspectorate și lucrurile se stabilesc prin ordin al ministrului de Interne.
Deputat PNL, despre acest proiect: "Nu văd nicio problemă"
Întrebat despre acest demers, Sorin Roma, deputat PNL a spus că "nu vede niciun fel de problemă".
"Nu văd nicio problemă la ora actuală. Există această suspiciune. O vom analiza la Senat. Eu zic că cei care se ocupă de ordinea publică trebuie să aibă instrumentele necesare legale pentru a se putea acționa în teren. Eu, de exemplu, am văzut mișcări de protest și la Berlin, și la Paris, și la Londra și unde doriți dumneavoastră, unde genul ăsta de acțiuni de amploare pe stradă erau monitorizate. Am spus că din punctul nostru de vedere, la modul în care este redactat proiectul de lege acum, el va fi modificat la Senat, funcție de aceste discuții din spațiul public", a spus Sorin Roma, deputat PNL.
"Este un proiect bun, un proiect care vine să completeze legislația actuală"
De asemenea, într-o reacție mai mulți parlamentari ai Partidului Național Liberal, printre care și unul dintre inițiatorii acestui proiect, Gabriel Andronache, liderul de grup al PNL din Camera Deputaților, spunea faptul că este un proiect bun, un proiect care vine să completeze legislația actuală.
Vorbim însă de un proiect care practic permite înființarea unor astfel de instituții de filare a populației în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Mai exact, ministerul va fi cel care ar putea să decidă cine trebuie înregistrat, cine trebuie urmărit și cine trebuie să fie protejat. Practic, o parte dintre cei care se află la Poliția de Frontieră, la Inspectoratul pentru Imigrări sau la jandarmerie vor putea să înregistreze audio-video pe domeniul public, fără consimțământul persoanelor vizate, dacă vor avea acele motive verosimile.
Reacția Ministerului Afacerilor Interne
"Având în vedere informațiile apărute în spațiul public privind așa-zisa “înființare a unor unități de filaj la Ministerul Afacerilor Interne”, Direcția Informare și Relații Publice este abilitată, pentru corecta informare a publicului, să transmită următoarele date:
Ministerul Afacerilor Interne a fost consultat în referire la propunerea legislativă înregistrată cu numărul PLX 776/2023, formulând punct de vedere favorabil, care a fost transmis Departamentului pentru Relația cu Parlamentul din cadrul Secretariatului General al Guvernului României, conform procedurilor legale.
Este în totalitate falsă informația potrivit căreia vor fi înființate unități care vor avea ca obiectiv „filarea” cetățenilor.
Prin proiectul de lege invocat se propune extinderea prevederilor și garanțiilor legale ce sunt în vigoare la nivelul Poliției Române, cu privire la utilizarea imaginilor în scopul asigurării ordinii publice și sancționării și prevenirii faptelor ilegale, prevederi care ar urma să fie aplicabile personalului Jandarmeriei Române, Poliției de Frontieră și Inspectoratului General pentru Imigrări.
În concret, este vorba despre aplicarea modalităților de lucru existente la nivelul Poliției Române, respectiv utilizarea imaginilor surprinse pe aparatele tip BodyCam și de polițiștii de frontieră, angajații Inspectoratului General pentru Imigrări și jandarmii, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în zone publice.
În același timp, pot fi înregistrate, doar din spațiul public, nu și din cel privat, ocazional și nu cu caracter sistematic și continuu, imagini din timpul acțiunilor derulate de structurile MAI, în contextul existenței informațiilor cu privire la fapte penale produse în zona de intervenție.
Acest instrument este utilizat și de autoritățile de aplicare a legii din alte state, fiind o garanție a legalității acțiunilor și un instrument de conservare a mijloacelor de probă în scopul aflării adevărului și protejării drepturilor și libertăților cetățenești.
Totodată, este în totalitate falsă informația potrivit căreia ministrul Afacerilor Interne sau alte persoane din conducerea ministerului vor avea atribuții în a stabili ce persoane să fie înregistrate.
Ordinul de ministru la care se face referire în proiectul de lege urmează să stabilească doar regulile tehnice și organizatorice privind păstrarea, actualizarea și utilizarea bazelor de date. Acest act normativ va parcurge procedura de consultare publică, dezbatere și publicare în Monitorul Oficial.
Menționăm că prin acest proiect de lege sunt introduse garanții că imaginile surprinse pe dispozitivele anterior menționate nu vor fi folosite în alte scopuri decât cele stabilite prin lege, respectiv pentru apărarea ordinii și liniștii publice, drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor și prevenirea și descoperirea infracțiunilor", a transmis Direcția Informare și Relații Publice din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.