Antena 3 CNN Actualitate Ce conţine proiectul de lege prin care se cere desfiinţarea SIIJ. Judecătorii ajung, din nou, la mâna procurorilor DNA

Ce conţine proiectul de lege prin care se cere desfiinţarea SIIJ. Judecătorii ajung, din nou, la mâna procurorilor DNA

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 21:30 04 Ian 2021 Modificat la 21:30 04 Ian 2021

Stelian Ion, ministrul Justiţiei, a eliminat două articole din precedentul proiect de desfiinţare a SIIJ, propus de fostul ministru Cătălin Predoiu, întărind astfel controlul procurorilor de caz la momentul urmăririi penale şi trimiterii în judecată a magistraţilor, arată o analiză exclusivă a Mediafax pe acest proiect.

În ultima zi a anului trecut, Stelian Ion (USR) a trimis către Consiliul Superior al Magistraturii proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie. Astfel, dacă acest proiect trece, procurorii DNA şi ai DIICOT vor fi cei care de-acum înainte îi vor investiga pe magistraţii care comit infracţiuni.

"De la data intrării în vigoare a prezentei legi, sunt de competenţa DNA şi infracţiunile prezăvute de legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie, sunt săvârşite de judecători ÎCCJ, de ceilalţi judecători şi procurori, inclusiv de judecătorii şi procurorii militari şi de cei care au calitatea de membri ai CSM", se arată în proiectul de lege privind desfiinţarea SIIJ.

Cum capătă puteri sporite procurii DNA şi DIICOT, prin noul proiect de desfiinţare a SIIJ

Cele două articole eliminate de Stelian Ion, care apăreau în fostul proiect de lege privind desfiinţarea SIIJ, se refereau la posibilitatea ca punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un judecător sau procuror să se facă cu autorizarea prealabilă a Procurorului General al PÎCCJ iar trimiterea în judecată a judecătorilor şi procurorilor să se încuviinţeze de secţiile pentru judecători, respectiv pentru procurori din CSM , la fel cum secţiile din CSM încuviinţează şi percheziţiile, reţinerile, arestarea preventivă sau arestul la domiciliu în privinţa magistraţilor, în cazul în care nu este vorba de infracţiune flagrantă.

Astfel, procuroii DNA şi DIICOT au puteri mărite atunci când anchetează magistraţii, încă din faza de urmărire penală.

Predecentul proiect de lege privind desfiinţarea SIIJ, trimis pe 4 februarie 2020 de fostul ministru, Cătălin Predoiu, spre avizarea CSM, a primit pe 28 mai 2020 aviz negativ din partea Consiliului , fiind respins cu 10 voturi împotrivă, 8 pentru şi 1 vot nul.

În prezent, în cadrul Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie lucrează, chiar potrivit expunerii de motive din proiectul lui Stelian Ion, 7 procurori, 15 ofiţeri de poliţie judiciară şi 10 persoane ca personal auxiliar de specialitate, doar 32 din cele 43 de posturi prevăzute fiind ocupate.

Întreaga analiză a MEDIAFAX pe proiectul de lege privind desfiinţarea SIIJ poate fi citită AICI.

Sursă: Mediafax
Etichete: Stelian Ion
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole