Antena 3 CNN Alegeri locale 2020 Proiect ambițios pentru relansarea agriculturii în sudul țării

Proiect ambițios pentru relansarea agriculturii în sudul țării

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 11:45 15 Sep 2020 Modificat la 11:45 15 Sep 2020

"Punerea în practică a unei astfel de idei ar însemna, printre altele, că tinerii din Ialomița vor avea un loc unde să studieze, aproape de casă. Și, în același timp, Slobozia ar deveni o pepinieră de specialiști în domeniul agricol, care ar putea astfel să valorifice potențialul zonei", spune Octavian Donose.

Pentru un astfel de proiect ar exista deja soluții practice, Primăria din Slobozia având în administrare terenuri și clădiri care s-ar preta unei asemenea investiții și care ar putea fi cedate spre folosință de către o universitate cu profil agricol.

Ținând cont de specificul economic al zonei, latura practică a studiilor ar putea fi rezolvată cu ușurință, prin parteneriate cu fermierii locali, care la rândul lor au mare nevoie de forță de muncă calificată.

"Agronomii din Slobozia sunt școlarizați acum la București, așa ne-am asigura că măcar o parte dintre ei vor rămâne aici în zonă. Astfel am avea atât oameni pregătiți, cât și agricultură performantă", a conchis Octavian Donose.

Citește mai multe din Alegeri locale 2020
» Citește mai multe din Alegeri locale 2020
TOP articole