Antena 3 CNN Externe Programul bizar pe care îl are Vladimir Putin. Motivul pentru care, de ani de zile, se culcă extrem de târziu

Programul bizar pe care îl are Vladimir Putin. Motivul pentru care, de ani de zile, se culcă extrem de târziu

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 17:37 08 Mar 2022 Modificat la 17:41 08 Mar 2022

Potrivit acestuia, Vladimir Putin obișnuiește să se trezească târziu diminețile, iar micul-dejun îl servește în jurul orei 12:00. De cele mai multe ori servește o omletă sau un bol cu terci, câteva ouă de prepeliță, dar și să suc de fructe. Iar, potrivit jurnalistului Ben Judah, ingredientele nu sunt alese la întâmplare, ci provin chiar de pe terenurile agricole ale Patriarhului Kirill, liderul religios al Rusiei”.

După ce servește masa, Vladimir Putin preferă să bea cafea. Apoi, face exerciții fizice și înoată timp de două ore, ca la final să facă și gimnastică.

Liderul de la Kremlin preferă să lucreze abia după-amiază, iar primul lucru pe care îl are pe lista de activități fiind citirea notelor informative. Acestea includ rapoarte despre informațiile interne și afaceri externe, precum și clipuri din presa rusă și mass-media internațională.

Când călătorește în străinătate, lucrurile se complică pentru staff-ul său. Oriunde stă, totul este înlocuit, fie că este vorba despre cearșafuri, articole de toaletă, dar și boluri cu fructe. De asemenea, Putin nu acceptă niciodată mâncare de la o gazdă care nu a fost autorizată mai întâi de Kremlin.

"Țarul de la Kremlin" nu pune gura pe băuturi alcoolice, dar preferă înghețata cu fistic atunci când are poftă de ceva dulce. 

De asemenea, Putin este și iubitor de animale. Liderul rus deține un labrador negru de 15 ani pe nume Konni, un Akita Inu pe nume Yume și un câine Karakachan pe nume Buffy.

Etichete: Vladimir Putin
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole