Programul Smart Start USA, prin care antreprenorii români pot intra pe piaţa din Statele Unite ale Americii este deja un succes.
Zece companii din România şi-au început deja activitatea peste Ocean, a anunţat Ilan Laufer, consilier onorific al premierului. Programul continuă aşadar şi în acest an, iar următorul eveniment se organizează chiar luna viitoare, când o nouă delegaţie de afacerişti autohtoni va merge în Statele Unite.
Cei care vor să participe se pot înscrie începând cu săptămâna viitoare.
”Urmează o nouă misiune economică în SUA. Va începe pe 18 martie, până pe 22 martie și toate companiile românești pot să participe. Participarea și înscrierea sunt gratuite. Senzația este foarte plăcută să poți să ajuți companiile de la început, să vezi că lucrurile încep să se miște” a spus Ilan Laufer la Antena 3.
Smart Start USA urmărește crearea primului ecosistem românesc dedicat creșterii exportului si internaționalizării companiilor cu capital românesc, cu acces prioritar pe piața Statelor Unite ale Americii.
e