Antena 3 CNN Economic Programele de creditare Student Invest și Family Start vor continua și în 2024. Băncile înscrise în program

Programele de creditare Student Invest și Family Start vor continua și în 2024. Băncile înscrise în program

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 12:36 09 Dec 2023 Modificat la 12:40 09 Dec 2023

"Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse apreciază interesul crescut pe care programele guvernamentale de finanțare StudentInvest și FamilyStart le-au generat în rândul potențialilor beneficiari, studenți cu vârsta între 18 și 40 de ani, respectiv familii cu vârsta între 18 și 45 de ani, aspect care confirmă că activitățile specifice cuprinse în pachetul guvernamental "Sprijin pentru România" sunt necesare și oportune.

Cele două programe de creditare se derulează în acest moment prin intermediul băncilor partenere înscrise: Banca Centrală Cooperatistă CreditCoop, împreună cu 26 de bănci cooperatiste din rețea, CEC Bank, Exim Banca Românească, Libra Internet Bank și Techventures Bank. 

Aceste bănci au demarat implementarea programelor StudentInvest și FamilyStart în luna noiembrie, după stabilirea normelor proprii de creditare, în baza legislației specifice în vigoare.

Astfel, luând la cunoștință existența unui număr mare de solicitări la nivelul băncilor înscrise, a capacității limitate de procesare atât din punctul de vedere al resurselor umane, cât și a timpului scurt rămas până la finalul anului calendaristic, Ministerul Familiei îi anunță pe cei interesați că programele StudentInvest și FamilyStart vor beneficia de susținere bugetară și în anul 2024.

De asemenea, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse solicită băncilor înscrise în cele două programe să respecte termenii contractuali stabiliți de comun acord.

"Potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 95/2022 privind aprobarea programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart", precum și pentru modificarea art.128, alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare, art.2, alin. (4), respectiv art. 4, alin. (3) - "Creditul se acordă pentru o perioadă de maximum 10 ani, inclusiv perioada de grație". 

Mai mult, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse solicită băncilor înscrise în cele două programe să pună în aplicare planuri de acțiuni proprii cu scopul maximizării utilizării plafoanelor de garantare solicitate și alocate conform normelor în vigoare, precum și prin estimarea corespunzătoare a volumelor de solicitări pe care au capacitatea de a le procesa în perioada care urmează până la finalul anului, în colaborare cu Fondul Român de Contragarantare SA care administrează aceste plafoane", se arată în comunicatul de presă trimis de minister.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole