Antena 3 CNN Actualitate Educație Programa BAC 2022 a fost publicată. Ce autori trebuie pregătiți pentru examenul de Limba și literatura Română și ce capitole la Matematică și Istorie

Programa BAC 2022 a fost publicată. Ce autori trebuie pregătiți pentru examenul de Limba și literatura Română și ce capitole la Matematică și Istorie

Alexandra Dima
2 minute de citit Publicat la 17:57 09 Ian 2022 Modificat la 17:57 09 Ian 2022

Din fiecare disciplină pentru examen, care se învață în anul terminal, ministerul a eliminat anumite conținuturi, dar diferențele sunt mici față de acum doi ani, când a fost tăiată toată materia din semestrul al II-lea.

Din programa la Limba și literatura română, ca și în 2021, nu apar autori precum Eugen Lovinescu, Titu Maiorescu, Marin Preda, Nichita Stănescu și Marin Sorescu, incluși în programa valabilă pentru anii școlari de dinainte de pandemie.

Conform documentului MEN elevii au de pregătit următorii autori:

  • “Mihai Eminescu
  • Ion Creangă
  • I. L. Caragiale
  • Ioan Slavici
  • G. Bacovia
  • Lucian Blaga
  • Tudor Arghezi
  • Ion Barbu
  • Mihail Sadoveanu
  • Liviu Rebreanu
  • Camil Petrescu
  • G. Călinescu”, atât pentru profilul real, cât și pentru cel umanist.

Vezi aici Programa completă pentru Bacalaureat 2022

Pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.

Perioada de înscriere pentru sesiunea de vară începe din 23 mai. În perioada 20-23 iunie sunt probele scrise, iar afișarea primelor rezultate va avea loc pe 27 iunie.

Calendarul examenului național de Bacalaureat 2022, Sesiunea iunie – iulie 2022

23 – 27 mai 2022 Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen

27 mai 2022 Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

6 – 8 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A

8 – 9 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B

9 – 10 iunie 2022 Evaluarea competențelor digitale — proba D

13 – 15 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C

  • 20 iunie 2022 Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
  • 21 iunie 2022 Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
  • 22 iunie 2022 Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă
  • 23 iunie 2022 Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă

27 iunie 2022 Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00

28 – 30 iunie 2022: Rezolvarea contestațiilor

1 iulie 2022: Afișarea rezultatelor finale

Calendarul Bacalaureatului de toamnă 2022

  • 18 – 25 iulie 2022: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 16 august 2022 Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
  • 17 august 2022 Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
  • 18 august 2022 Proba la alegere a profilului și specializării —– proba E.d) — proba scrisă
  • 19 august 2022 Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
  • 22 – 23 august 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
  • 24 august 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
  • 25 august 2022 Evaluarea competențelor digitale — proba D
  • 26 și 29 august 2022 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
  • 31 august 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
  • 1 – 2 septembrie 2022: Rezolvarea contestațiilor
  • 3 septembrie 2022: Afișarea rezultatelor finale

La solicitarea comisiilor de bacalaureat județene/Comisiei de bacalaureat a municipiului București sau din proprie inițiativă, Comisia Națională de Bacalaureat poate aproba, în situații excepționale, prelungirea perioadelor de susținere a probelor de evaluare a competențelor lingvistice sau digitale, de evaluare/reevaluare a lucrărilor scrise ori de afișare a rezultatelor, precum și reducerea perioadei de afișare a rezultatelor.

 

 

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole