Antena 3 CNN Actualitate Locale Programul protestului fermierilor şi transportatorilor de duminică, din Bucureşti. Traseele pe care se vor deplasa vehiculele până în Piaţa Constituţiei

Programul protestului fermierilor şi transportatorilor de duminică, din Bucureşti. Traseele pe care se vor deplasa vehiculele până în Piaţa Constituţiei

Ştefan Petrică
<1 minut de citit Publicat la 14:25 20 Ian 2024 Modificat la 14:25 20 Ian 2024

Primăria Capitalei a comunicat detalii referitoare la protestul transportatorilor, programat pentru duminică.

Adunarea vehiculelor (maximum 100 de tractoare și 100 de capete tractor de tir) va avea loc între 6:00 și 6:30 pe Sos. Alexandriei, banda 1, în segmentul dintre Șoseaua de Centură și Sos. București Măgurele.

Între orele 6:30-7:00, este programată deplasarea mijloacelor auto până în Piața Constituției pe traseul: Sos. Alexandriei-Calea Rahovei-stânga Bulevardul Tudor Vladimirescu- Dreapta Calea 13 Septembrie- stânga Bdul. Libertății - Piaţă Constituţiei.

”Deplasarea se face cu respectarea regulilor de circulație, fără restricții de trafic.

Citește și: Ministrul Agriculturii a prezentat angajamentele pentru fermieri: "Recunoaștem că au probleme în agricultură"

Mijloacele de transport folosite vor fi îndrumate şi parcate sub supravegherea forțelor de ordine gradual, până la ocuparea spațiului destinat protestului (parcarea Piaţa Constituţiei)”, a transmis Primăria Capitalei.

De asemenea, postrivit suesei citate, între 8:30-9:30, are loc afluirea pietonală a participanţilor la protest în Piaţa Constituției.

Între orele 9:30-22:00 va avea loc mitingul de protest din Piaţa Constituţiei, iar apoi, până la ora 23.00, este programată defluirea participanţilor.

Primăria Capitalei a aprobat, în această săptămână, derularea unui miting de protest cu 200 de vehicule şi maxim 5.000 de participanţi.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole