Saptamana aceasta, deputatii au venit la munca, luni, in jur de ora 15.00. Fiecare a mers la grupul parlamentar din care face parte, la o cafea si putina socializare intre colegi. La ora 16.00 au coborat in sala de plen. Sedinta a durat o ora, timp in care au dezbatute doar proiecte care urmau sa fie respinse a doua zi.
Ziua de marti a inceput dimineata, la ora 10.00. Dupa o ora de dezbateri, deputatii au avut nevoie de o pauza de 30 de minute. S-au intors in sala la 11.30, si in jumatate de ora au respins opt proiecte de lege care au fost dezbatute in cele doua sedinte de cate o ora fiecare, desfasurate luni si marti.
Unii au mai mers si la o sedinta de comisie, altii au plecat direct spre casa.
Anul acesta, la Camera Deputatilor au ajuns 246 de noi proiecte de lege. Tot de la inceputul anului si pana in prezent, 88 au fost respinse in plenul acestei camere legislative. Anul trecut, au ajuns 614 proiecte de lege. 521 de proiecte de lege au fost respinse sau retrase anul trecut.
Spre deosebire de deputati, senatorii au lucrat o zi in plus, saptamana aceasta. Miercuri, dupa ce a fost votata legea offshore in plenul Senatului, a fost convocata o sedinta a conducerii Camerei Deputatilor pentru a repartiza legea catre comisii.
Sedinta nu a putut sa se desfasoarea in Parlament, in aceasta sala, pentru ca din 13 membrii ai Biroului Permanent, mai mult de jumatate nu se mai aflau in Bucuresti.
Un deputat fara functie câştigă o leafă lunară brută în valoare de 18.720 lei. Pe lângă, alesii mai beneficiază de cazare şi transport, dacă nu sunt din Bucureşti, şi de abonament de telefonie mobilă. Toate decontate de la bugetul de stat.