Antena 3 CNN Actualitate Programul liturgic din Săptămâna Mare de la Catedrala Patriarhală. Cum se va desfășura Slujba de Înviere

Programul liturgic din Săptămâna Mare de la Catedrala Patriarhală. Cum se va desfășura Slujba de Înviere

Ştefan Petrică
1 minut de citit Publicat la 15:38 07 Apr 2023 Modificat la 15:38 07 Apr 2023

Potrivit unui comunicat al Patriarhiei Române, duminică, 9 aprilie, de Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim – Floriile, ramurile de salcie și finic vor fi sfințite la Slujba Utreniei.

Ramurile sfințite, pachetele cu anafură și iconițele, dăruite de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, vor fi împărțite credincioșilor la Baldachinul Sfinților de pe Colina Bucuriei, începând cu ora 8.30.

În Săptămâna Sfintelor Pătimiri, începând de duminică, 9 aprilie, până vineri, 14 aprilie, Slujbele Deniilor vor începe zilnic la ora 17.00.

Sfânta Liturghie din Sfânta și Marea Joi va fi săvârșită în interiorul Catedralei Patriarhale, începând cu ora 9:30. Slujba Vecerniei din Sfânta și Marea Vineri, cu scoaterea Sfântului Epitaf, va fi oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale, iar în intervalul orar 11.30 – 16:50, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine și să treacă pe sub Sfântul Epitaf în Catedrala Patriarhală.

Citeşte şi: Vremea de Florii și Paști 2023! Vești proaste de la meteorologi | Prognoza meteo pentru 1 mai

Între orele 17.00 – 20.30, va fi săvârșită Denia Prohodului Domnului și va avea loc procesiunea în jurul Catedralei Patriarhale cu Sfântul Epitaf.

În Sfânta și Marea Sâmbătă, între orele 8.00 – 12.30, va fi oficiată Slujba Ceasurilor, Obednița și Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, iar în intervalul orar 13.00 – 19.00, Catedrala Patriarhală va fi închisă pentru pregătirea slujbei de Înviere.

În 16 aprilie, la 0.00, Sfânta Lumină va fi oferită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ierarhilor, preoților și diaconilor prezenți în pridvorul din fața Reședinței Patriarhale.

Apoi, aceștia vor oferi Sfânta Lumină credincioșilor pe culoarele special amenajate.

Slujba Învierii va fi săvârșită în exteriorul Catedralei Patriarhale, iar Sfânta Liturghie va fi oficiată ulterior în interiorul acesteia.

De asemenea, Slujba Vecerniei Învierii Domnului (A doua Înviere) va fi oficiată duminică la ora 12:00, în interiorul Catedralei Patriarhale.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole