Antena 3 CNN Economic Companii Program Lidl Paște 2022. Lidl oferă angajaţilor două zile libere

Program Lidl Paște 2022. Lidl oferă angajaţilor două zile libere

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 16:34 18 Apr 2022 Modificat la 16:34 18 Apr 2022

Program Lidl Paște 2022. Pentru a petrece mai mult timp liber împreună cu familiile de sărbători, şi anul acesta Lidl România anunță că le va oferi angajaţilor din cele peste 320 de magazine două zile libere, mai exact în prima şi a doua zi de Paşte, pe 24 şi 25 aprilie 2022.

Aatfel, clienţii îşi vor putea face cumpărăturile în magazinele Lidl până sâmbătă, 23 aprilie, inclusiv. Magazinele Lidl se vor redeschide marţi, 26 aprilie.

Orarul de funcţionare al magazinelor Lidl din toată ţara este valabil doar în această perioadă, după cum urmează:

• De luni, 18.04, până vineri, 22.04. - program normal de funcţionare;

• Sâmbătă, 23.04 - program unitar în toate magazinele din ţară - 07:00 - 18:00;

• Duminică, 24.04 şi luni, 25.04 – ÎNCHIS;

• Marţi, 26.04 - program normal de funcţionare.

Lidl România a fost primul retailer care a implementat, încă din decembrie 2013, politica de a oferi câte două zile libere, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, respectiv Paşte. Pe lângă cele două zile libere, Lidl le oferă tuturor angajaţilor bonusuri anuale de Paşte, care se adaugă la celelalte beneficii financiare precum tichete de masă, bonusuri aniversare şi remuneraţie pentru orele suplimentare.

Lidl România a primit în 2022, pentru al şaselea an consecutiv, distincţia Top Employer, acordată de către institutul independent Top Employers din Olanda.

 

Citește mai multe din Companii
» Citește mai multe din Companii
TOP articole