Proiectul celor trei elevi din Hunedoara, pasionați de fizică și robotică, a trecut prin două etape de preselecție ale Agentiei Spaţiale Europene.
După luni de zile de emoţii, tinerii au primit vestea cea mare, aceea că experimentul lor a obţinut statutul de zbor și va rula pe Staţia Spaţială Internaţională, în perioada aprilie – mai.
Experimentul va dura aproximativ trei ore, timp în care staţia înconjoară Pâmântul complet, de două ori.
Cu ajutorul acestui sistem, tinerii vor monitoriza felul în care se dezvoltă vegetația la bordul stației, astfel încât plantele să fie păstrate în viață, pentru a reprezenta o sursă de hrană pentru astronauți.
Citește și: Marea provocare a deşeurilor în România. Transformarea gunoiului în resurse
Imaginile primite din spaţiu vor fi comparate de elevi cu altele mai vechi şi vor fi analizate cu ajutorul inteligenței artificiale.
Proiectul a fost realizat de doi elevi ai Liceului Teoretic "Traian Lalescu", împreună cu un elev de la Colegiul Naţional "Iancu de Hunedoara", în trecut, cei trei reușind să aducă României aurul mondial câștigat la concursul de robotică, desfășurat în Mexic.
Profesorul care a coordonatul proiectul spune că, pe viitor, acest soft le va putea fi de folos și fermierilor.
"Avem de gând să folosim același sistem pe drone, astfel încât să monitorizăm starea de sănătate a vegetației.
Dacă umiditatea nu este corespunzătoare sau dacă plantele au fost atacate de dăunători, atunci sistemul va detecta imediat și va emite semnale, chiar și de la mare distanță", a spus Mircea Nistor, mentorul echipei RobotX Hunedoara.