În acest an, românii au zile libere pe 30 noiembrie (luni), respectiv de Sfântul Andrei, dar şi pe 1 decembrie (marţi), de Ziua Naţională a României.
Având în vedere zilele în care pică cele două sărbători, românii vor avea parte de o minivacanţă de patru zile, respectiv de sâmbătă, 28 noiembrie şi până pe 1 decembrie inclusiv.
Astfel, în perioada minivacanţei de 1 decembrie 2020, magazinele Dedeman vor fi deschise în anumite intervale, în funcţie de locaţie.
În prezent, programul magazinelor este deja restricţionat de autorităţi din cauza pandemiei de COVID-19, astfel că toate magazinele se închid la ora 21.00.
Program Dedeman 1 decembrie 2020
Pentru a veni în întâmpinarea românilor care vor să meargă la cumpărături în această perioadă, conducerea lanţului de magazine Dedeman a stabilit că programul de 30 noiembrie 2020 şi 1 decembrie 2020 va fi unul obişnuit.
Potrivit datelor puse la dispoziţie pe site-ul oficial al lanţului de magazine Dedeman, programul pe 30 noiembrie 2020 şi 1 decembrie 2020 va fi următorul:
Luni - Vineri: 08.00 - 21.00;
Sâmbătă: 08.00 - 20.00;
Duminică: 09.00 - 18.00.
Program Dedeman 1 decembrie 2020 în magazine
Totuşi, în funcţie de eventuale noi restricţii sau în funcţie de locaţia magazinului, programul Dedeman de 1 decembrie 2020 poate diferi în funcţie de oraş.
Pentru informații cât mai precise referitoare la programul de 1 decembrie al fiecăruia dintre magazinele Dedeman, clienții sunt rugați să acceseze site-ul www.dedeman.ro și să selecteze magazinul Dedeman în care urmează să vină la cumpărături.