Antena 3 CNN Actualitate Prognoza meteo. Încălzire bruscă a vremii. Vor fi peste 20 de grade! VIDEO

Prognoza meteo. Încălzire bruscă a vremii. Vor fi peste 20 de grade! VIDEO

Georgiana Adam
3 minute de citit Publicat la 18:53 24 Mar 2021 Modificat la 18:53 24 Mar 2021

Elena Mateescu, director ANM, a declarat miercuri, la Antena 3, că temperaturile scăzute se mențin până vineri. Apoi vine primăvara.

”Până atunci va fi o vreme deosebit de rece pentru această perioadă. Maximele nu vor depăși mâine și poimâine 8,9-10 grade Celsius, însă de sâmbătă și mai ales duminică vremea va intra într-un proces de încălzire.

Dacă la început în special în zona de sud a țării acolo unde vom înregistra mai ales duminică 17-18 grade, ultimele zile din prima lună a primăverii vor fi generoase din punctul de vedere al regimului de temperaturi. Este posibil să vorbim de maxime de 23, posibil chiar 24 de grade Celsius în sudul extrem”, a spus directorul ANM.

Prognoza meteo 25 martie 2021

Vremea va fi rece pentru aceastã datã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri mai accentuate pe parcursul zilei în jumãtatea de sud-est a teritoriului. Pe alocuri vor fi precipitaţii slabe, mixte în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi ninsoare la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în masivele sudice, în special la altitudini mari, unde zãpada va fi spulberatã, iar pe parcursul zilei şi în regiunile estice şi sud-estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 11 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -9 şi 2 grade. Izolat va fi ceaţã, iar noaptea, îndeosebi în jumãtatea de vest a ţãrii, local se va produce brumã.

Prognoza meteo 26 martie 2021

Vremea se va menţine rece pentru ultima decadã a lunii martie, deşi valorile termice vor fi în creştere. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -6 şi 1 grad, mai scãzute în depresiunile intramontane, spre -10 grade, dar şi mai ridicate, pânã la 3...4 grade, în Dealurile de Vest şi pe litoral. Cerul va fi variabil, cu înnorãri mai accentuate în sud-estul teritoriului, iar pe parcursul zilei şi în vest. Cu totul izolat vor fi precipitaţii slabe mai ales sub formã de ploaie. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificãri la altitudini mari în Carpaţii Meridionali şi de Curburã, precum şi în regiunile estice şi sud-estice. Dimineaţa şi noaptea pe arii restrânse va fi ceaţã, iar la sfârşitul intervalului se va produce brumã local în nord, în centru, în dealurile sudice şi izolat în restul ţãrii.

Prognoza meteo 27 martie 2021

Încãlzirea vremii va continua, astfel cã se vor înregistra valori de temperaturã în jurul celor normale perioadei, cu maxime cuprinse în general între 8 şi 17 grade şi minime între -2 şi 6 grade, mai mici în depresiunile intramontane, spre -6 grade. Pe parcursul zilei cerul va fi parţial noros în extremitatea nord-vesticã şi cea de est şi variabil la senin în rest, iar dimineaţa izolat se va semnala ceaţã. Începând de seara, aria de nebulozitate şi ploile -în general slabe cantitativ- vor cuprinde treptat jumãtatea de nord-vest a teritoriului. În zona montanã înaltã vor fi ninsori şi lapoviţã, iar în Transilvania, pe spaţii mici, precipitaţii mixte. Izolat, spre dimineaţã, în centru şi nord-est vor fi condiţii de polei. În a doua parte a nopţii, în sud, în est şi în centru se va forma din nou ceaţã, pe arii restrânse şi izolat se va produce brumã.

Prognoza meteo 28 martie 2021

În regiunile sudice vremea va deveni uşor mai caldã decât în mod obişnuit la aceastã datã, iar în restul ţãrii valorile termice, în scãdere faţã de intervalul anterior, vor fi în general apropiate de normele climatologice. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 18 grade, iar cele minime în marea lor majoritate între -3 şi 6 grade. Cerul va fi temporar noros şi vor fi perioade cu ploi slabe, mai ales averse ce se vor semnala pe alocuri în nordul, centrul şi sud-estul ţãrii şi izolat în restul teritoriului. În zona montanã înaltã, pe arii restrânse, vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri la munte şi, local şi temporar, în nord-est, centru şi sud-vest. În orele dimineţii izolat vor fi condiţii de ceaţã.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole