Antena 3 CNN Meteo Vremea se schimbă radical de sâmbătă! Anunțul meteorologilor

Vremea se schimbă radical de sâmbătă! Anunțul meteorologilor

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 13:12 09 Feb 2023 Modificat la 13:26 09 Feb 2023

”Am avut cea mai rece noapte a acestei ierni. Suntem sub incidența acestei mase de aer polar de mai multe zile, însă azi noapte a fost foarte rece pentru că au fost mai mulți factori care au condus la aceste temperaturi foarte scăzute, respectiv stratul de zăpadă, care în unele zone a fost nou au depus, și pe de altă parte și cerul foarte senin în toată țara. 

Iar noaptea următoare, zona în care temperaturile vor coborî sub -15° se va extinde și în partea de sud și sud est a teritoriului, pentru că vorbim din nou de o noapte senină, de aceeași masă de aer, și de stratul de zăpadă care nu s-a topit încă. 

Citește și: Temperaturile au coborât până la -30 de grade noaptea trecută! Ce ne așteaptă în perioada următoare

Deci temperaturile vor fi coborâte, vor fi apropiate de pragul gerului, -10° și sub -10° în foarte multe zone din țară, inclusiv în partea de sud și de sud est a teritoriului. 

Zilele următoare, masa de aer rece mai persistă puțin, dar se deplasează, fiind împinsă de o masă de aer cald care va cuprinde toată jumătatea de vest a Europei. Astfel, dacă la noapte vom mai avea temperaturi foarte scăzute, sub pragul gerului în multe zone ale țării, după aceea vremea se va încălzi treptat. Vorbim de temperaturi diurne pozitive în aproape toată țara, începând de sâmbătă, și cel puțin în prima parte a săptămânii care urmează, iar temperaturile minime, chiar dacă vor mai fi negative, nu vor mai fi la același nivel sau la aceeași intensitate cu ceea ce s-a întâmplat în această dimineață sau cu ce va fi la noapte. Vor fi negative, dar vor coborî la cel mult -10° Celsius”, a explicat meteorologul Alina Șerban în exclusivitate pentru Antena 3 CNN. 

Etichete: Alina Şerban
Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole