Zilele acestea, un anticiclon se va extinde dinspre vest și va cuprinde cea mai mare parte a Europei. Acest maxim baric va determina pătrunderea unei mase de aer rece deasupra țării noastre și o scădere accentuată a temperaturilor.
În prima parte a săptămânii, vremea va fi rece în special în nordul și centrul țării. Acolo unde va exista un strat mai consistent de zăpadă, temperaturile vor scădea rapid sub pragul de ger în nopțile cu cer mai mult senin.
Local, în zonele de vale și în depresiuni, se vor înregistra minime cuprinse, în general, între -11 și -16 grade Celsius, iar temporar chiar mai coborâte.
Cel mai rece va fi în depresiunile intramontane din Carpații Orientali. Aici, în orașe precum Miercurea Ciuc, Întorsura Buzăului sau Gheorghieni, temperaturile minime vor scădea sub -15, iar în unele nopți ar putea scădea sub -20 de grade Celsius.
Inițial, în Moldova vremea va fi rece, dar mohorâtă, cerul va fi mai mult noros și vor fi intervale cu ninsoare slabă și vânt. În a doua parte a săptămânii, cerul se va degaja parțial, iar în unele dimineți se pot înregistra minime sub pragul de ger.
În sudul țării, răcirea nu va fi resimțită atât de puternic, iar la prânz temperaturile vor fi în general pozitive în zonele de câmpie, inclusiv în Capitală. Local, nopțile vor fi destul de reci, dar nu se vor atinge decât izolat valorile din celelalte regiuni, scrie meteoradar.ro.
Spre sfârșitul săptămânii, vremea va intra într-un proces de încălzire, iar la începutul săptămânii viitoare temperaturile maxime ar putea depăși din nou 5 - 7 grade în regiunile sudice.