Antena 3 CNN Actualitate Prognoză meteo. Temperaturi foarte ridicate în toată țara

Prognoză meteo. Temperaturi foarte ridicate în toată țara

<1 minut de citit Publicat la 08:58 29 Oct 2018 Modificat la 08:58 29 Oct 2018

Luni avem încă o zi neobişnuit de caldă, dar cu mai mulţi nori şi condiţii de ploaie prin vest, nord şi la munte. Maximele depăşesc 20 de grade aproape peste tot şi ajung la 27 de grade.

În Dobrogea şi Bărăgan găsim vreme bună, deşi se înnorează din când în când, iar vântul devine activ la malul mării.

Temperaturile nu mai urcă la fel de mult ca duminică, când s-au atins şi 29 de grade; dar chiar şi aşa, va fi mult mai cald decât în mod normal. Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Muntenie, va fi în continuare nefiresc de cald pentru final de octombrie. O să avem atmosferă plăcută, soare, înnorări trecătoare şi 23-24 de grade după prânz.

În nordul Moldovei şi în Bucovina, se mai aduna norii şi s-ar putea să lase cațiva stropi, mai ales în prima parte a zilei. Vor fi şi perioade cu soare, iar maximele vor urca spre 23-24 de grade - valori cu mult peste cele obişnuite perioadei.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, avem atmosferă cam schimbătoare, câteva averse slabe, dar şi scurte momente însorite. Regimul termic este unul mai potrivit pentru începutul verii.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole