Antena 3 CNN Actualitate Prognoza meteo. Sunt aşteptate ploi aproape în fiecare zi

Prognoza meteo. Sunt aşteptate ploi aproape în fiecare zi

S.T.
4 minute de citit Publicat la 14:13 09 Iul 2018 Modificat la 14:13 09 Iul 2018

Vremea se va încălzi în următoarele zile, până spre finalul acestei săptămâni urmând să se atingă şi chiar depăşi 30 de grade Celsius, însă din 16 iulie regimul termic va fi în uşoară scădere în majoritatea regiunilor, iar precipitaţiile sunt aşteptate aproape în fiecare zi, în special în zona montană, se arată în prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) publicată luni, valabilă pentru perioada 9 - 22 iulie.

În Banat, în primele zile, vremea se va încălzi treptat, astfel că în data de 11 iulie media temperaturilor maxime va atinge 29 de grade. Până la finalul primei săptămâni nu vor mai fi variaţii termice semnificative. Cea de-a doua săptămână va debuta cu o uşoară răcorire (de 1 - 2 grade, în medie), dar din 18 iulie valorile termice diurne vor creşte din nou, iar media lor va ajunge, în ultimele două zile de prognoză, la 31 de grade. Tendinţa generală a temperaturilor nocturne va fi de creştere uşoară şi treptată, de la o medie de 15 grade în prima zi, până la 17 grade în ultima. Vor fi ploi aproape în fiecare zi, dar mai intense şi pe arii mai extinse în zilele de 9 şi 10 iulie, precum şi după data de 15 iulie.

În Crişana, în prima săptămână, valorile termice diurne vor creşte treptat, de la o medie de 24 - 25 de grade în prima zi, până în jurul valorii de 29 de grade în ultima. O uşoară răcorire a vremii se va resimţi la începutul celei de-a doua săptămâni, apoi se va încălzi din nou, astfel că la sfârşitul intervalului de prognoză media temperaturilor maxime va ajunge la 30 de grade. Media temperaturilor minime va avea uşoare variaţii, între 15 şi 17 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în zilele de 9 şi 10 iulie, precum şi după data de 15 iulie.

În Transilvania, vremea se va încălzi uşor şi treptat până spre sfârşitul primei săptămâni, când media temperaturilor diurne se va situa în jurul valorii de 27 de grade. Între 14 şi 19 iulie nu vor fi variaţii termice semnificative, apoi valorile termice diurne vor începe să crească din nou, astfel că, la sfârşitul intervalului, media lor se va situa în jurul valorii de 29 de grade. Media temperaturilor minime va fi, pe tot intervalul, de 13 - 14 grade. Va ploua aproape în fiecare zi, dar pe arii mai extinse şi mai intens, în primele două zile.

În Maramureş, valorile termice diurne vor fi în creştere până în data de 11 iulie, când media acestora se va apropia de 28 de grade, apoi vor avea uşoare variaţii de la o zi la alta, media urmând a se situa între 27 şi 29 de grade. Media temperaturilor minime se va situa între 14 şi 16 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în fiecare zi.

În Moldova, vremea va intra într-un proces de încălzire până în jurul datei de 12 iulie, când media valorilor termice diurne va atinge 30 de grade. În următoarele două zile va scădea cu aproximativ trei grade, apoi, până în 18 iulie, nu se va mai modifica semnificativ. O uşoară încălzire se va resimţi din nou după data de 20 iulie. În cea mai mare parte a intervalului, media temperaturilor nocturne va fi de 16 - 17 grade. Condiţii de ploaie vor fi în fiecare zi, dar mai ales în primele două zile şi după data de 15 iulie.

În Dobrogea, valorile termice vor fi în creştere până în jurul datei de 13 iulie, când media maximelor va fi de 30 de grade, iar a minimelor de 21 de grade. În următoarele patru zile temperaturile vor scădea uşor şi treptat, astfel că, în data de 17 iulie, se va înregistra o medie a temperaturilor maxime de 28 de grade şi a minimelor de 19 grade. Până la sfârşitul intervalului de prognoză nu vor mai fi variaţii importante. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în primele zile ale intervalului de prognoză, dar şi după data de 16 iulie.

În Muntenia, vremea va intra într-un proces de încălzire până pe data de 13 iulie, când media maximelor termice va atinge 31 de grade. În următoarele cinci zile, valorile termice diurne vor scădea treptat, cu aproximativ 3 - 4 grade, apoi se va încălzi din nou, iar la finalul intervalului de prognoză media maximelor termice va reveni la 31 de grade. Evoluţia temperaturilor minime va fi destul de asemănătoare, iar media lor va oscila între 15 şi 17 grade. În primele două zile, vor fi intervale cu ploi în întreaga regiune, apoi pe arii mai restrânse.

În Oltenia, în primele patru zile din intervalul de prognoză, temperaturile maxime vor fi în creştere, de la o medie de 22 de grade, în prima zi, până la 31 de grade în data de 12 iulie. Ulterior, nu vor mai fi variaţii termice importante, iar media valorilor maxime de temperatură va fi între 28 şi 31 de grade. Temperaturile minime nu vor avea oscilaţii atât de mari, iar media lor se va situa între 15 şi 17 grade. În primele două zile va ploua pe arii extinse şi se vor acumula cantităţi mai importante de apă. Condiţiile de ploaie vor reveni după data de 15 iulie.

La munte, vremea se va încălzi uşor şi treptat până în jurul datei de 12 iulie, când media maximelor termice va fi de 19 grade, iar a minimelor de 11 grade. Ulterior, nu se vor mai înregistra modificări semnificative ale regimului termic. Vor fi ploi în fiecare zi, iar cantităţile cele mai mari de apă vor cădea în primele zile ale intervalului de prognoză.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole