PROGNOZA METEO. Valorile termice, mai scăzute decât în intervalul anterior, vor fi apropiate de cele climatologic specifice acestei perioade.
Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 24 de grade, cu cele mai ridicate valori în vestul Olteniei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare îndeosebi în sud-vestul ţării şi la munte, unde pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată, iar la altitudini de peste 1800 m, trecător precipitaţiile slabe vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
În restul teritoriului ploile îşi vor face apariţia doar cu totul izolat. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în special în regiunile estice şi sud-estice, unde la rafală se vor depăşi local 55-60 km/h, precum şi la munte, unde pe creste vitezele vor atinge şi depăşi 80-90 km/h.
Prognoza meteo pentru sâmbătă, 21 aprilie
Cerul va avea unele înnorări și trecător vor fi condiții de ploaie slabă, de scurtă durată.
Vântul va sufla slab până la moderat.
Prognoza meteo pentru duminică, 22 aprilie
Temperatura aerului va crește, în cea mai mare parte a țării, astfel încât vremea va deveni deosebit de caldă, în regiunile intracarpatice.