VREMEA. Vremea se va rãci accentuat şi în regiunile sudice, estice şi centrale, astfel cã la nivelul întregii ţãri valorile termice diurne se vor situa sub cele caracteristice perioadei. Cerul va fi temporar noros în regiunile vestice şi nordice, unde doar izolat va mai ploua slab, în timp ce în restul teritoriului va fi mai mult noros, iar ploile pe arii relativ extinse. În sud-est, trecãtor, se vor semnala şi descãrcãri electrice.
VREMEA. Cantitãţile de apã vor depãşi local 10...15 l/mp, iar în Dobrogea, precum şi în estul şi sud-estul Munteniei 30...40 l/mp. La munte, la altitudini în general de peste 1800m, vor fi posibile şi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare.
VREMEA. Vântul va sufla slab şi moderat, pe arii restrânse cu intensificãri în regiunile sudice şi estice, îndeosebi pe litoral şi pe crestele Munţilor Banatului, unde la rafalã se vor atinge viteze în general de 45...55 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 şi 18 grade, iar cele minime, în general, între 2 şi 12 grade.
VREMEA. Presiunea atmosferică va scãdea uşor.