Joi, valorile termice vor continua să scadă uşor în cea mai mare a ţării, astfel că cele maxime se vor încadra între 4 şi 10 grade, iar cele minime între -6 şi 4 grade.
În special pe parcursul zilei, vor fi înnorări şi precipitaţii în majoritatea zonelor, ploi pe arii extinse, moderate cantitativ în sud-sud-vest, precipitaţii predominant sub formă de ploaie în nord-vest şi în centru şi ninsori la munte.
În restul teritoriului precipitaţiile vor fi posibile doar pe spaţii mici. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi temporar şi în celelalte zone, cu precădere în sud-vest.
Prognoza meteo pentru București
Şi la Bucureşti, joi, vremea va continua să se răcească uşor. Cerul va fi noros şi temporar va ploua. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 7...8 grade, iar cea minimă de 2...3 grade.