PROGNOZĂ METEO. Vremea se va menţine caldă şi va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil şi doar izolat, mai ales în zona Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Apuseni, potrivit ANM.
PROGNOZĂ METEO MIERCURI, 30 MAI
Miercuri în țară, vântul va sufla slab până la moderat, cu uşoare intensificări în sudul Banatului şi în Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 31 de grade, iar cele minime între 10 şi 20 de grade, mai coborâte în estul Transilvaniei spre 4 grade. În București, vremea va fi frumoasă şi caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 13…15 grade.
PROGNOZĂ METEO JOI, 31 MAI
Joi în țară, vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor situa între 25 şi 33 de grade, cu cele mai ridicate valori în Muntenia şi Moldova, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 grade în estul Transilvaniei şi 20 de grade în Dealurile de Vest şi pe litoral. În Capitală, cerul va fi variabil, cu înnorări mai accentuate după-amiaza şi seara în zonele montane, unde pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.