În aceste zile vremea va fi plăcută, blândă, cu cer mai mult însorit și temperaturi la amiază din ce în ce mai ridicate, cu maxime de 20 grade Celsius.
Mâine, luni, în regiunile vestice și prin sud, iar marți cam în toată țara, temperaturile vor fi de 20 și ușor peste 20 de grade până la 20-23 grade ușor mai scăzute de atât în zona litoralului și în zonele depresionare.
Într-adevăr, de miercuri aș putea spune, chiar se va resimți o răcire sub influența unui front atmosferic rece care va traversa teritoriul țării noastre dinspre nordul teritoriului până în zonele sudice, astfel încât temperaturile vor scădea miercuri în jumătatea de nord a țării.
ANM, prognoza meteo. De când se răcește vremea
Joi în toate regiunile, vremea va fi chiar mai rece decât în mod normal pentru această perioadă, cel mai rece în zona Moldovei, acolo unde maximele vor fi comparabile cu minimele.
Aș putea spune temperaturi de 7-8 grade până la cel mult 16-17 grade în extremitatea de sud-vest a țării, temperaturi care se vor menține, de altfel, conform semnalelor pe care le avem la momentul acesta, până spre finalul săptămânii.
Diminețile vor fi reci. Temperaturile minime vor fi destul de scăzute, ne așteptăm chiar la valori de 0 și ușor sub 0 grade în mod deosebit în nordul, în centrul teritoriului și pe arii mai restrânse", a explicat Alina Șerban meteorolog în cadrul ANM.