Antena 3 CNN Meteo Prognoza meteo ANM 29 ianuarie - 26 februarie 2024. Temperaturi neobișnuite în următoarele patru săptămâni

Prognoza meteo ANM 29 ianuarie - 26 februarie 2024. Temperaturi neobișnuite în următoarele patru săptămâni

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 08:33 26 Ian 2024 Modificat la 08:33 26 Ian 2024

Vremea va fi mai caldă decât cea specifică perioadei, în următoarele două săptămâni, urmând ca în a doua parte a lunii februarie temperaturile să fie, în general, apropiate de cele normale, se arată în prognoza publicată marți de Administrația Națională de Meteorologie.

Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2004-2023.

Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Prognoza meteo pentru săptămâna 29 ianuarie 2024 – 5 februarie 2024

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în regiunile extracarpatice.

Regimul pluviometric va fi excedentar în zona Munților Apuseni și în jumătatea nordică a Carpaților Orientali, dar și deficitar în regiunile extracarptice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza meteo pentru săptămâna 05 februriae 2024 – 12 februarie 2024

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile extracarptice și local în cele vestice, nord-vestice și centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, dar mai ales în zonele montane aferente, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Prognoza meteo pentru săptămâna 12 februarie 2024 – 19 februarie 2024

Temperatura medie a aerului va avea valori în jurul celor specifice pentru acest interval, posibil ușor mai coborâte în zonele montane, dar și ușor mai ridicate în regiunile extracarpatice.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nord- vestice și centrale, dar mai ales în zonele montane aferente, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Prognoza meteo pentru săptămâna 19 februarie 2024 – 26 februarie 2024

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații, estimate pentru acest interval, vor avea o tendință ușor excedentară în cea mai mare parte a țării.

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole