Potrivit meteorologilor Accuweather, luna februarie va fi caracterizată prin temperaturi și fenomene anormale, în București și în restul orașelor.
Astfel, în luna februarie a acestui an, zăpada va lipsi aproape total, conform prognozei Accuweather.
În București, sunt șanse să vedem câțiva fulgi spre finalul lunii, însă temperaturile calde îi va face să se topească imediat, fiind așteptate mai mult precipitații sub formă de ploaie.
Astfel, pe parcursul lunii februarie, temperaturile se vor menține ridicate, mult peste media perioadei, iar cantitatea de precipitații va fi redusă.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni., respectiv pentru perioada 29 ianuarie - 26 februarie 2024.
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2004-2023.
Prognoza meteo pentru săptămâna 29 ianuarie 2024 – 5 februarie 2024
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în regiunile extracarpatice.
Regimul pluviometric va fi excedentar în zona Munților Apuseni și în jumătatea nordică a Carpaților Orientali, dar și deficitar în regiunile extracarptice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Prognoza meteo pentru săptămâna 05 februriae 2024 – 12 februarie 2024
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile extracarptice și local în cele vestice, nord-vestice și centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, dar mai ales în zonele montane aferente, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Prognoza meteo pentru săptămâna 12 februarie 2024 – 19 februarie 2024
Temperatura medie a aerului va avea valori în jurul celor specifice pentru acest interval, posibil ușor mai coborâte în zonele montane, dar și ușor mai ridicate în regiunile extracarpatice.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nord- vestice și centrale, dar mai ales în zonele montane aferente, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Prognoza meteo pentru săptămâna 19 februarie 2024 – 26 februarie 2024
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații, estimate pentru acest interval, vor avea o tendință ușor excedentară în cea mai mare parte a țării.