Antena 3 CNN Actualitate Crăciunul de anul acesta, cel mai cald din istorie. Meteorolog ANM: ”Precipitațiile vor fi foarte puține” | Zonele în care va ninge

Crăciunul de anul acesta, cel mai cald din istorie. Meteorolog ANM: ”Precipitațiile vor fi foarte puține” | Zonele în care va ninge

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:48 26 Dec 2023 Modificat la 11:48 26 Dec 2023

Ultimele două zile au fost deosebit de calde în toată țară, chiar și în zona montană. Crăciunul de anul acesta ar putea fi considerat cel mai călduros din istorie.

Meteorologii spun că și în zilele următoare vremea va fi predominant frumoasă.

”Traversăm unul dintre cele mai calde Crăciunuri din ultimii 20 de ani, să spunem așa. Am avut recorduri zilnice și lunare la mai multe stații din centrul, sudul și estul țării, inclusiv pentru ziua de ieri, dar și noaptea care a trecut. Și la fel de caldă aproape va fi și astăzi ca și ieri, în sensul că maximele vor fi cuprinse, în general, între 10 și 18 grade. 

Din nou în partea de sud a țării. Este posibil să înregistrăm și astăzi una-două valori de 19-20 de grade  și posibil și astăzi să avem din nou recorduri zilnice. La mai multe stații și în zona Capitalei sunt temperaturi cu 10-14 grade mai ridicate decât în mod normal. Pe de o parte, la acest lucru contribuie masa de aer foarte cald provenită dinspre nordul Africii, dar și cerul destul de degajat.

Citește și: ANM: Vremea devine normală pentru mijlocul iernii, în ianuarie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Practic vor fi doar înnorări trecătoare, acestea contribuind să înregistrăm o vreme deosebit de caldă. Cum spuneam, în toată țara, dar mai ales în partea de sud a țării, precipitațiile vor fi foarte puține, eventual ploi slabe trecătoare prin Maramureș, Transilvania și câteva precipitații slabe în zona Carpaților Orientali, ploi în zonele mai joase și ceva lapoviță, ninsoare, dar, o repet, slabe cantitativ în zona mai înaltă. 

Astăzi am mai putea avea probleme legate de vânt în zona înaltă de munte, unde vor mai fi rafale peste 90-100km/h chiar în acest moment este în vigoare o atenționare cod galben nowcasting până la ora 14:00 pentru nordul Carpaților Orientali”, a declarat Mihai Timu, meteorolog de serviciu la Administrația Națională de Meteorologie.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole