Temperaturi vor fi mai ridicate decât cele obișnuite în următoarele 2 săptămâni, apoi vine iarna autentică. Meteorologii au actualizat prognoza până pe 12 februarie.
Prognoza meteo pentru săptămâna 15 - 22 ianuarie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nordvestice și local în cele centrale, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal, posibil ușor deficitar local.
Prognoza meteo pentru săptămâna 22 - 29 ianuarie
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, dar și ușor deficitare în cele sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Prognoza meteo pentru săptămâna 29 ianuarie - 5 februarie
Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării, posibil ușor mai ridicate în regiunile sud-vestice. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
Prognoza meteo pentru săptămâna 5 - 12 februarie
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în majoritatea regiunilor.