Antena 3 CNN Emisiuni iThink Cât de profitabil este, de fapt, să îți cumperi un apartament: ”Doar așa vei avea câștig din el!”

Cât de profitabil este, de fapt, să îți cumperi un apartament: ”Doar așa vei avea câștig din el!”

Laura Dinu, Iusti Fudulu
1 minut de citit Publicat la 11:19 30 Mai 2024 Modificat la 11:19 30 Mai 2024

Prezent în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN, Andrei Zaharia, trainer financiar, a vorbit despre ”marea dragoste” a românilor, și anume investițiile imobiliare. 

”Românii investesc în imobiliare, este dragostea vieții lor. De ce să investești în imobiliare și de ce să nu investești în piețele financiare, unde poți obține un randament similar, dar tu alegi mereu treaba asta? Oamenii au actul respectiv acolo, au pereții, au apartamentul, îl văd, și atunci se gândesc că nimeni nu îi poate păcăli.

Percepția este că este una dintre cele mai sigure investiții. Oarecum, acest lucru se susține, uitându-ne în istoric, de la marea criză din 2007-2008, piața imobiliară a fost una care a adus rezultate foarte bune investitorilor, dar cei care au investit în 2007 în imobiliare nu sunt la fel de fericiți ca cei care au investit după 2009. Investițiile în imobiliare sunt ca orice alte investiții, posibilități și riscuri”, susține el.

Cât de profitabile sunt investițiile în imobiliare

”Imobiliarele vin cu avantaje și dezavantaje. Aici aș vorbi despre un principal dezavantaj, faptul că este nevoie de o sumă consistentă de bani ca să poți investi în imobiliare, în modul clasic. La depozite te poți duce însă și cu 1000, 2000, 10.000 de lei, dar dacă te duci să cumperi un apartament cu banii aceștia, nu poți. Există modalități însă de a investi în imobiliare prin intermediul piețelor financiare cu sume mai mici.

Aici aș mai menționa un lucru, faptul că eu cumpăr apartamentul astăzi, de exemplu, iar peste 10 ani valoarea lui va crește cu 20.000 €. Dar eu, ca să mă bucur de o creștere a randamentului, trebuie să vând acel apartament. Pentru că el degeaba a apreciat. Dacă eu nu-l vând, nu îmi asigură un plus de randament”, a mai spus Andrei Zaharia în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN.

Citește mai multe din iThink
» Citește mai multe din iThink
TOP articole