Antena 3 CNN Actualitate Locale Profilul psihologic al „Șacalului”: șiret, mitoman, crud. I-a trimis pe anchetatori pe piste false. Niște bilețele l-au dat de gol

Profilul psihologic al „Șacalului”: șiret, mitoman, crud. I-a trimis pe anchetatori pe piste false. Niște bilețele l-au dat de gol

Carmina Pricopie
2 minute de citit Publicat la 11:29 10 Ian 2025 Modificat la 11:40 10 Ian 2025

Şiret, mitoman, crud şi fără scrupule. Asta au găsit experţii psihiatri sub măştile afişate pe reţelele de socializare de principalul suspect în cazul celor două crime de pe litoral. Şacalul a fost diagnosticat cu tulburare de personalitate antisocială şi, potrivit specialiștilor, prezintă un pericol social extrem de ridicat. A încercat chiar să-i înşele pe anchetatori în timp ce era în arest, pretinzând că are informaţii despre alte crime. În realitate, i-a trimis bileţele complicei sale în care îi scria planul diabolic prin care credea că vor scăpa amândoi de puşcărie.

Comisia de expertiză care i-a făcut profilul psihologic lui Neculai Mitrea, cunoscut ca „Șacalul”, a descoperit în spatele măştilor afişate pe reţelele de socializare un individ crud, singuratic, suspicios, furios, răzbunător şi cameleonic.

„Subiectul poate fi şiret şi poate recurge la un farmec superficial pentru a-i manipula sau înşela pe ceilalți”, se arată în profilul psihologic.

Șacalul a încercat să-i ducă pe piste false pe procurori

Procuror: Ce ai de declarat?

Şacalul: Dar… Prima dată, ce beneficiu am? Voiam sa întreb și eu...

Procuror: În principiu, dacă vorbim de infracțiuni grave, beneficiezi de reducerea cu jumătate a executării unei pedepse.

Şacalul: Ori o eliberați, ori dacă nu… să i se reducă pedeapsa E.

Procuror: Nu se poate.

Şacalul: Să i se reducă pedeapsa?

Procuror: Nu se poate. Tu beneficiezi de reducerea aia. Nu ea, nu.

Şacalul: De omoruri, crime… și vorbesc de cri-me, la plural!

Procuror: Dacă ea dă piste bune, da, beneficiază.

Şacalul: Pistele le primește de la mine, clar, și o să fie bune.

Şacalul: Nu, nu, nu, dacă îmi permiteți, îi pot face un bilețel, cu acordul dumneavoastră cât și al domnului comandant, cât și al domnului avocat. I-l trimit, ea scrie detaliile de pe bilețel, dar bilețelul să ajungă la ea.

Procuror: Ok.

Şacalul: Așa, în legătură cu Ș..., e unu căruia îi spune porecla Ș..., nu știu numele de familie, nu știu nici un nume de-al lui. Bun, a fost omorât și băgat în celofan și folie de aluminiu, ascuns într-o groapă, unde groapa e făcută de drogați pentru a se injecta, pentru… și eu știu unde se află.

Procurorii au interceptat bileţelele trimise în arest cu acordul lor Elenei Radu, femeia în casa căreia a fost ucisă Denisa. Într-una dintre scrisori era detaliat planul diabolic al bărbatului, acela de a arunca în spatele fiului femeii cele două crime.

„Trebuie totuși, prin analiza comportamentală a acestuia şi prin ce au reuşit procurorii prin specialişti sa scoată la suprafață, să spunem că rămâne larg deschisă poarta unor noi cazuri pe viitor care să-i fie atașate acestui criminal cu sânge rece”, a transmis avocatul Adrian Cuculis.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole