Antena 3 CNN Actualitate Religie Profeţia înfricoşătoare a unui preot cunoscut: "Vin vremuri grele. Oamenii îşi vor vinde sufletul "

Profeţia înfricoşătoare a unui preot cunoscut: "Vin vremuri grele. Oamenii îşi vor vinde sufletul "

1 minut de citit Publicat la 17:22 12 Feb 2018 Modificat la 17:22 12 Feb 2018

Părintele Argatu, care şi-a trăit ultimii ani din viaţă la mănăstirea Cernica, a făcut câteva profeţii despre vremurile pe care le vom trăi, văzând lucruri îngrozitoare în viitor. Iubit de credincioşi, dar temut în aceeaşi măsură de autorităţile comuniste şi condamnat chiar la închisoare pe viaţă, părintele Ilarion Argatu a fost unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei.

Potrivit adevarul.ro, o parte din aceste viziuni au fost cuprinse în lucrarea Pr. Argatu V. Ioan, “Răspunsuri duhovniceşti”, editia a II- a, 2007. Duhovnicul vorbeşte despre lucruri înfricoşătoare care vor avea loc din cauza lipsei de credinţă a oamenilor, vede multă sărăcie, preoţii o vor lua pe drumul pierzaniei, iar credincioşii vor fi bulversaţi , nimeni nu va mai avea grijă de sufletele lor, totul va fi doar o afacere, se vor vinde unii pe alţii.

"Vin vremuri grele pentru că s-a împuţinat credinţa. Din cauza sărăciei, oamenii îşi vor vinde sufletul pentru hrană şi îmbrăcăminte. Lumea se va înrăi, va dispare dragostea şi mila dintre oameni. Se vor contopi preoţii cu mirenii şi nu va mai fi cine să conducă pe credincioşi. Credincioşii vor rătăci, că nu vor mai găsi nici păstorul şi nici calea. Va conduce banul şi interesul de a câştiga averi. Nu va mai avea milă şi grijă de sufletele credincioşilor, nimeni. Totul se va reduce la o simplă afacere. Nu vor mai pune preţ pe mântuire, credinţă, frică de Dumnezeu, datorie, obligaţie, răspundere şi conştiinţă ci pe bani", a spus preotul Argatu.

Etichete: preot profetie
Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole