Profesorul universitar Ioan Ardelean de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN), prins sâmbătă, în flagrant în timp de lua mită de la studenţi, a fost reţinut pentru 24 de ore în urma unei decizii a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, având calitatea de suspect.
„Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a decis reţinerea pentru 24 de ore a clientului meu pentru luare de mită, acesta având calitatea de suspect, nu de inculpat, alături de alte 11 persoane care au aceeaşi calitate în dosar. Din punctul meu de vedere, deoarece nu există probe care să atragă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de clientul meu, nu cred că se poate dispune o altă măsură preventivă. Nu există niciun martor la dosar, doar suspecţi”, a declarat avocatul lui Ioan Ardelean, Alexandru Rîşniţă.
Ioan Ardelean este profesor universitar la Facultatea de Mecanică a UTCN, Departamentul de Mecatronică şi Dinamica Maşinilor.
Potrivit unor surse, profesorul Ioan Ardelean cerea mită între 50 și 150 de euro.