Vreau să spun că aceste exemple sunt date de medici şi nu sunt poveşti care să creeze impresii pentru o presă care are nevoie de desfacere. Sunt foarte multe întâmplări, s-au scris foarte multe cărţi pe această temă, nimeni nu s-a aşteptat pentru că noi credem că memoria, intelectul ţine de creier şi nicicum de alte structuri, cum ar fi inima.
Ba chiar avem argumente pentru alte structuri. Un transplant de sânge, de pildă. Şi acolo se întâmplă lucrul ăsta. Să dăm un exemplu. Un student de culoare, student la Conservator, este împuşcat în plină zi, iar inima lui ajunge la ceea ce am numi noi un oţelar/fochist. Şi, după o vreme, cel care a primit inima, se trezeşte cântând arii din opere. Ceea ce el nu cultivase niciodată. A întrebat medicul de ce s-a întâmplat asta şi i s-a spus povestea acestui tânăr.
Alt tânăr, care avea 20 de ani, moare într-un accident de circulaţie şi bea bere şi mânca chipsuri. Inima lui ajunge la o doamnă, iar doamna respectivă se trezeşte cu apetit pentru chipsuri şi bere.
Poate cel mai moralizator dintre toate aceste exemple, care are şi o semnificaţie morală foarte adâncă şi l-a comentat deseori, este o fetiţă de nouă ani care a primit cordul unei alte fete de 11 ani şi la un moment dat se trezeşte cu nişte coşmaruri. Le spune părinţilor ei, nici ei nu erau prea informaţi şi, în cele din urmă, pentru că fetiţa se trezea noapte de noapte cu un coşmar, o duc la un psihiatru care imediat o pune pe fetiţă să îi povestească visul.
În vis îi apare fetiţa care i-a dat inima şi îi spune: M-a ucis X în următoarele circumstanţe. Rog spune Poliţiei. Fetiţa, crezând că e doar o halucinaţie, evident că nu a spus până când nu a ajuns la psihiatrul care şi-a dat seama că se întâmplă ceva şi, atenţie, Poliţia a mers pe urmele visului şi lucrurile au fost exact aşa.
Este o lecţie de morală pe care ar trebui să o reţină foarte mulţi, amatorii care eventual care ar recurge la astfel de gesturi.
Un tânăr de 19 ani moare într-un accident, iar inima lui ajunge la o fată tot de 19 ani. Tatăl ei era psihiatru şi voia să cunoască donatorul, iar în camera lui găseşte un caiet în care erau notate versurile unei melodii dedicate unei fete pe nume Dana. Tot Dana o chema şi pe fata care a primit inima. Când tatăl i-a spus, ea a răspuns: eu îl văd aproape în fiecare seară. Îi văd chipul şi îi ascult melodia şi o cânt.
Cum putem să numim lucrul ăsta? Noi spune că creierul este cel care creează conştiinţa. Ceea ce numeşti conştiinţă, cel puţin în concepţia mea, este o rădăcină a marii conştiinţe cosmice. Conştiinţa nu este doar produsul creierului, ci invers creierul este produsul conştiinţei.
Conştiinţa este non-localizată şi nu se limitează doar la creier. Impactul dintre creier şi conştiinţă este mintea. Mintea este cea care este dependentă de neurofiziologia creierului, de electricitatea de la nivelul sistemului nervos şi aşa mai departe. Mintea este rezultatul impactului dintre conştiinţă, care este ramură a conştiinţei cosmice şi creierul nostru. Lucrul ăsta puţini îl cunosc.
Ne obligă toate aceste lucruri să ne revizuim puţin ideile despre noi, despre ceea ce se întâmplă în corpul nostru. Şi am convingerea că dacă acum suntem mai degrabă într-o ştiinţă ideologizată, care ţine seama mai mult de anumite concepţii ale timpului, va veni o vreme în care adevărul trebuie spus.
Profesorul Constantin Dulcan: "Sentimentele noastre au loc la nivelul inimii"
Institutul Inimii din California, care a fost construit în 1992, pleacă de la ideea că inima are un potenţial pe care ar trebui să îl folosim la maxim. Corect se numeşte Institutul de Matematică al Inimii. Graţie acestor neuroni găsiţi la nivelul cordului s-a numit micul creier din mai multe motive. Institutul atribuie inimii prioritate faţă de creier, ceea ce mi se pare foarte interesant.
Se spune că la nivel de cord se petrec afectele, emoţiile, iar ele sunt transmise creierului care, prin sistemul limbic, sunt exprimate. Sentimentele noastre au loc la nivelul inimii, după care creierul le preia şi le exprimă.
În istoria creierului, a fost foarte mult timp şi destul de greu de spus care este zona cu care gândim. Unii simt în stomac, alţii în inimă şi, în sfârşit, foarte târziu se ajunge la concluzia că creierul este cel cu care noi gândim şi nu alte organe asupra cărora se reflectă sentimente.
Eu cred că funcţia corzilor vocale nu putea să apară înainte de a avea creier pentru că cu creierul formulăm modelul cuvântului, al ideii şi corzile vocale îl articulează.
Profesorul Constantin Dulcan dezvăluie secretul armoniei
Secretul armoniei se află în corespondenţa dintre creier şi inimă. Inima este sediul afectelor. De aia i se spune micul creier. Pentru că are inteligenţa ei. Acordul dintre funcţionalitatea creierului şi inimă noi o numim coerenţă.
Această coerenţă se petrece întotdeauna când ceea ce gândim şi simţim la nivel de inimă e acelaşi lucru. Un dezacord: una gândim şi alta simţim. Când ele sunt în acord, sistemele sunt coordonate, ele, adică şi inima şi creierul, emit nişte unde şi acele unde sunt pur şi simplu sincrone unele cu celelalte.
În momentul în care aceste unde sunt disonante nu se mai numeşte coerenţă, ci se numeşte haos. Haosul înseamnă boală, imunitate scăzută şi toate relele care ni se pot abate asupra corpului uman.
Când suntem într-o coerenţă şi iată cum este haosul. Coerenţa înseamnă sănătate, înseamnă pur şi simplu emoţii pozitive, generozitate, iubire, bucurie şi aşa mai departe. În disonanţă, adică când una gândim şi alta facem, înseamnă patologie, înseamnă boală.
Mai este un lucru şi acesta se poate obţine pur şi simplu funcţionând. Trebuie să creem această concordanţă între inimă şi creier prin meditaţie. Informaţia este cea care stă la baza tuturor structurilor din Univers prin electronii care sunt trimişi de această minte.