În coadă acestui clasament se mai află țări precum Bulgaria, Letonia, Ungaria și Polonia. Antena 3 CNN a încercat să vă arate ce înseamnă, din acest punct de vedere, să fii astăzi profesor în România.
Jurnaliştii Antena 3 CNN au vorbit cu dascăli care deşi au avut nenumărate ocazii să plece din ţară, nu au făcut-o de dragul copiilor.
Aurel Bogatu este profesor de 45 de ani. Spune că a fost greu tot timpul, însă vremuri precum cele de acum nu a prins niciodată. Dincolo de salariul mic, simte că a dispărut respectul faţă de el, din partea autorităţilor.
Spre cinstea noastră ne-am ales această meserie pentru că iubim copilul dar iată că sistemul de învăţământ nu este respectat de guvernanţi, spune profesorul Aurel Bogatu.
Cu toate greutățile întâmpinate, profesorul spune că nu s-a gândit niciodată să își părăsească elevii. "Eu niciodată nu m-am gândit să plec din ţară. M-am născut, am crescut, m-am educat în această ţară. Am avut numeroase generaţii pe mână şi nu pot să plec din ţară, să îi părăsesc", a declarat profesorul.
Luminița Mohora este profesoară de mai bine de 25 de ani. A pregătit generații întregi și e mândră când vede realizările foștilor elevi. Are în schimb un singur regret: că nu a plecat din țară când era tânăra.
Ne povestește însă că dacă ar fi să o ia de la capăt ar alege aceeași profesie.
Mii de profesori din toată ţara sunt nemulțumiți de faptul că drepturile salariale nu le sunt respectate.
Sindicaliștii din educație au primit promisiuni că după sărbători vor există negocieri pe legea salarizării.