Academia Profesorului Digital este un program gratuit, disponibil tuturor profesorilor din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial şi liceal, inclusiv directorilor şi personalului nedidactic şi îşi propune să pregătească profesori pentru a învăţa şi a folosi la clasă instrumente ale educaţiei digitale.
Programul va fi deschis la Braşov sâmbătă şi cuprinde patru sesiuni de formare, ce se derulează pe parcursul a patru săptămâni, cursurile desfăşurându-se în sistem hibrid, atât cu prezenţă fizică, cât şi online.
Sute de profesori s-au înscris la cursuri gratuite
Sesiunile de formare vizează modul de organizare a predării digitale şi cum se folosesc instrumentele digitale, gestiunea clasei, a feedbackului pentru elevi şi pentru părinţi, cum se creează lecţiile digitale, dar şi elemente de evaluare şi de testare standardizată.
"Programul nostru a fost dezvoltat pentru a veni în sprijinul cadrelor didactice şi pentru a contribui la un parcurs benefic în procesul academic al elevilor. Ne bucurăm de interesul ridicat pe care l-am observat în rândul profesorilor, directorilor de şcoli, al inspectoratelor şcolare şi autorităţilor locale, care sprijină astfel de iniţiative menite să contribuie la dezvoltarea sistemului educaţional din România", a spus coordonatorul programului, Marcel Bartic.
Proiectul "Academia Profesorului Digital" se derulează în parteneriat cu administraţia publică locală şi cu inspectoratele şcolare şi casele corpului didactic.