Antena 3 CNN Actualitate Locale Un student din Constanța i-a dat foc unui profesor, după ce a luat 4 la examen

Un student din Constanța i-a dat foc unui profesor, după ce a luat 4 la examen

de Roxana Mihăiescu    |   

Incidentul tulburător a avut loc în cursul zilei de astăzi, în incinta unei universități din municipiul Constanța. Profesorul ar fi suferit vătămări corporale la nivelul piciorului.

Polițiștii au fost sesizați în jurul orei 12:30, cu privire la acest incident, iar în scurt timp au ajuns la fața locului.

Potrivit primelor cercetări, studentul a fost nemulțumit de nota pe care ar fi primit-o la un exament, motiv pentru care a decis să se răzbune pe profesorul care l-a evaluat.

Potrivit surselor Antena 3 CNN, tânărul l-a stropit cu spirt și i-a dat foc.

În urma incidentului, profesorul ar fi suferit vătămări corporale la nivelul piciorului.

Oamenii legii au deschis o anchetă.

„La data de 27 iunie a.c., în jurul orei 12.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, în incinta unei universități din municipiul Constanța, ar fi avut loc un incident între un cadru didactic și un student.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.

Din primele cercetări efectuate rezultă că un student, nemulțumit de nota obținută la examen, i-ar fi provocat răni prin incendiere cadrului didactic ce i-ar fi acordat nota respectivă. 

Acesta ar fi suferit vătămări corporale la nivelul piciorului.

Cercetările în acest caz sunt în curs de desfășurare, în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului și luării măsurilor legale ce se impun”, au transmis reprezentanții Poliției Municipiului Constanța – Secția 1.

Subiecte în articol: profesor Constanța student
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Armata lui Kim Jong Un a fost la un pas să îşi distrugă capitala