Profesorul Toni Bîrta, originar din localitatea Anieș, Bistrița-Năsăud, a murit la vârsta de 35 de ani, după ce s-a luptat cu o boală nemiloasă.
În ultimii ani, profesorul a predat română și franceză la Liceul Tehnologic din Maieru, fiind apreciat și iubit atât de elevii săi, cât și de ceilalți dascăli.
Bărbatul a decedat duminică, 15 octombrie 2023, iar mesajele celor care l-au cunoscut sunt foarte emoționante.
"De astăzi, noi, profesorii de română, am rămas mai săraci, deoarece colegul nostru, Toni Bîrta, după o luptă crâncenă cu boala, a plecat să predea printre îngeri.
Ne vom aminti mereu de tine, om frumos! Bunul Dumnezeu să te odihnească în pace, Toni“, a transmis un profesor.
De asemenea, mesajul plin de durere al fratelui său, preot la Valea Mare, este de-a dreptul impresionant.
"Întreaga lume mărturisește că ai fost un profesor bun, dar eu pot să mărturisesc că ai fost și un frate extraordinar. Nu cred că pot sa îmi iau rămas bun de la tine Toni dragă, pentru că și de acum înainte vei fii tot fratele meu și Dumnezeu ne va ține aproape!
Îți mulțumesc ca m-ai iubit atât pe mine, cât și întreaga noastră familie mai mult decât pe tine și asta ne-ai demonstrat până în ultima clipa a vieții tale. Te iubim și vei rămâne pentru totdeauna cel mai bun frate!
Dumnezeu să te învrednicescă de darurile sale, iar suferința din viața aceasta să îți fie spre mântuire! Te iubesc, frate bun!“, a transmis fratele acestuia, Aurel Bîrta.