Bărbatul nu mai are voie să predea şi nici să se apropie de copilă sau de familia ei la o distanță mai mică de 50 de metri.
Profesorul din Vâlcea este cercetat de procurori după ce ar fi comis mai multe acte de natură sexuală împotriva unei adolescente care este elevă la școala unde acesta preda.
Bărbatul este cercetat sub control judiciar şi are mai multe interdicţii, printre care să nu se apropie de fată, de familia ei şi de martorii audiaţi în cauză la o distanţă mai mică de 50 de metri.
Totodată, nu are voie să se deplaseze la unitatea şcolară, respectiv în curtea acesteia sau în sediu, şi nu mai are voie să profeseze.
De asemenea, procurorii fac în continuare cercetări pentru a lămuri împrejurările în care s-a petrecut totul.