Ana-Maria Rusu, o profesoară dedicată Educației muzicale la Colegiul Național "Unirea" și la Școala Gimnazială Nr. 5 "Anghel Saligny" din Focșani, a fost inclusă în selecta lista Top 50 Global Teacher Prize 2023, un prestigios premiu pentru profesori organizat de Fundația Varkey, ce oferă anual un milion de dolari unui profesor excepțional.
Profesoara Ana-Maria Rusu se alătură unui grup exclusiv de educatori din întreaga lume, care au fost selectați pentru a face parte din Topul Global Teacher Prize, recunoscând astfel dedicarea și inovația din activitatea sa didactică.
Această nominalizare vine ca rezultat al eforturilor constante ale Anei-Maria de a răspândi educația muzicală și de a dezvolta metode creative de predare, care au impact asupra mii de elevi și profesori.
[GAL layout="5"]”Da, voi scrie aici ca să rămână ”forever”: nimic, dar ABSOLUT NIMIC nu ar fi fost posibil fără copii; cei care au fost (o bucurie), cei care sunt acum (minunile lumii), toți au fost și sunt o treaptă pe care am urcat.
Fără ei aș fi fost doar Ana, profesorul ăla bun sau slab, de la care ai prins ceva sau nu, cu chef sau fără, care s-a prezentat pregatită, sau poate doar așa cum s-a priceput, dar în fața unor bănci goale. Ei sunt cei care au reușit să mă aducă aici. Nimeni alții.
Lor dar și celor care au crezut în mine atunci când poate nu aveau de ce #CantusMundi #Merito; lor le mulțumesc.
Pentru colegii mei (eroi știuți sau aflați în umbră) din toate școlile și orașele în care am fost, celor de azi (unde am văzut un exercițiu perfect de admirație cum nu credeam că mai există): recunoștință”, este mesajul plin de emoție al Anei-Maria Rusu, profesoara de Muzică din Focșani, selectată în top 50 cei mai buni dascăli din lume.
”Eu am inventat predarea muzicii cu resurse 0 şi că poţi ţine o lecţie grozavă de educaţie muzicală pe un câmp sau în deşertul din Africa”, a declarat Ana-Maria Rusu pentru observatornews.ro.
Povestea profesoarei de Muzică din Focșani care a impresionat o lume întreagă
Ana-Maria Rusu este profesoară de 18 ani, imediat după ce a absolvit Conservatorul la Iaşi, iar în tot acest timp nu a încetat să inoveze şi găsească noi metode pentru a insufla copiilor de la clase o cultură muzicală generală, pe care altfel o pot deprinde mult mai greu mai târziu în viaţă.
În plus, a co-fondat platformele Mai multă Educaţie Muzicală în Şcoli şi Grădiniţe (MEMIS) şi www.edumuzicala.ro, cu sute de resurse şi idei de a adapta metode de educaţie muzicală la alte materii, ce sunt accesate de mii de profesori de toate disciplinele şi nivelurile, lunar.
Recent, a creat un ghid de activităţi pentru integrarea elevilor refugiaţi din Ucraina la orele din şcolile din România şi a publicat “Aritmetica sunetelor”, o carte-enciclopedie ce accesibilizează educaţia muzicală pe înţelesul tuturor. De mai mulţi ani, facilitează ateliere de metode de educaţie muzicală pentru sute de profesori de toate specialităţile, din toată ţara, colaborează cu Cantus Mundi şi dirijează coruri de elevi amatori şi a avut inclusiv olimpici şi foşti elevi de-ai ei, de la licee teoretice, care au devenit muzicieni sau profesori, scrie edupedu.ro.
Ana-Maria a dezvoltat metoda “predare prin fascinație”
Descrierea profesoarei Ana Maria Rusu de pe pagina competiției este una impresionantă. Sunt aduse în prim plan eforturile sale în a ajuta elevii cu diverse probleme neurologice sau sociale, prin metode inovative, prin jocuri, cărți, ghiduri, cântece.
”Ana-Maria Rusu vede conexiuni și ecosisteme conexe pretutindeni, mai ales când vine vorba de a face față provocărilor, de a descoperi punți de supraviețuire, de continuitate și de învățare, chiar și în contexte de criză permanentă – fie că sunt de clasă, geopolitice sau personale – și a venit cu soluții multiple pentru a se conecta cu ceilalți printr-o carte sau un ghid online; inventând jocuri; punând copiii săraci pe scenele naționale; fondând comunități.
Diagnosticată târziu cu ADHD, ea empatizează cu copii din toate mediile, lucrând cu peste 16.000 de elevi. În prezent, se întâlnește săptămânal cu 1.000 de elevi de gimnaziu care sunt neurotipici, neurodivergenți, din familii divizate, sub pragul sărăciei, de etnie romă, cu probleme emoționale uriașe, toți combinați în clase generale.
Simțindu-se obligată să creeze modalități mai simple de înțelegere a conceptelor prin muzică, adaptate la materialul didactic și la vârstele elevilor, Ana-Maria a dezvoltat metoda “predare prin fascinație”, prin care compune cântece pentru fiecare unitate de învățare, consolidează fapte prin rap, folosește gamificarea, joacă linguri și piepteni pe YouTube, a creat materiale speciale și folosește aplicații și platforme de compoziție, integrând perfect aceste idei și conținuturi în viața de zi cu zi a copiilor, inspirând bucurie și progres, curiozitate și încredere.
Aceste abordări informale sunt cunoscute în întreg spațiul românesc și în diaspora. Pentru a contribui la combaterea bullying-ului, ea a inițiat un program Calm Art, în cadrul căruia copiii cu probleme de disciplină se alătură corului pentru a încerca să treacă peste momentele dificile și să se vindece, iar 80% dintre aceștia decid să rămână în grup“, scrie site-ul competiției, potrivit edupedu.ro