Antena 3 CNN Actualitate Locale Profesoara înjunghiată la liceul din Ploiești de un fost elev a fost găsită chiar ea vinovată, alături de paznicul instituției. Explicațiile halucinante ale Comisiei de anchetă internă

Profesoara înjunghiată la liceul din Ploiești de un fost elev a fost găsită chiar ea vinovată, alături de paznicul instituției. Explicațiile halucinante ale Comisiei de anchetă internă

<1 minut de citit Publicat la 22:28 18 Apr 2019 Modificat la 22:28 18 Apr 2019

Ștefania Alexe, profesoară la Colegiul Spiru Haret din Ploiești, a fost înjunghiată de un fost elev în incinta instituției, dar tot ea a fost găsită vinovată de Comisia de anchetă internă. 

Profesoarei i s-a reproșat faptul că în ziua incidentului era de seviciu și acest lucru presupunea să stea lângă paznicul de la intrare, însă ea a plecat în cancelarie. 

Vinovat a fost găsit și paznicul liceului fiindcă și-a făcut treaba superficial, potrivit observatorulph

Agresorul se numește Nițescu Mihai Alexandru, în vârstă de 21 de ani, și se pare că a fost exmatriculat din liceu. 

„Profesorul de serviciu asigură desfășurarea procesului de învățământ în bune condiții, îndrumând și controlând activitatea din școală (clădirea școlii, atelierelor, cămin băieți, curtea școlii), având următoarele atribuții: alin. 4 supraveghează intrarea elevilor în școală, împreună cu portarul”, se arată în concluziile trase de Comisia de anchetă internă. 
 

Etichete: profesoara Ploiești
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole